Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, la Antena 3, că nu crede că Victor Ponta va pleca din PSD şi va înfiinţa o altă formaţiune politică, precizând că refuză să se gândească la faptul că acesta ar avea ”alte scenarii care nu sunt legate de PSD”, lucru care de altfel l-ar dezamăgi.
”Nu-l văd pe Victor Ponta plecând din PSD, deci făcând alte construcţii (…) L-am cunoscut pe Victor Ponta în 2002, eram la Timişoara, deja eram membru vechi, de 7 ani în partid. L-am cunocut în momentul în care a venit să-şi prezinte programul – candida pentru preşedinţia TSD. A venit împreună cu echipa sa, Timişul i-a şi dat susţinerea atunci (…) Refuz să mă gândesc că are alte scenarii care nu sunt legate de PSD”, a afirmat premierul Sorin Grindeanu.