Primăria Iaşi a rămas cu un singur arhitect

joi, 23 iunie 2016, 01:57
3 MIN
 Primăria Iaşi a rămas cu un singur arhitect

Elena Irinel Cracea, devenită arhitect şef al municipiului, este în prag de pensionare. Tudor Vericeanu şi Ana-Maria Târziu şi-au dat demisiile din funţiile de arhitect şef şi respectiv şef al Serviciului Urbanism.

Conducerea municipalităţii vrea să reorganizeze din temelii Instituţia Arhitectului Şef. Intenţia primarului Mihai Chirica vine în contextul în care Tudor Vericeanu şi-a dat demisia din funcţia de arhitect şef, iar Ana-Maria Târziu, din cea de şef al Serviciului Urbanism. Potrivit edilului, atribuţiile lui Vericeanu au fost preluate temporar de Elena Irinel Cracea, iar cele ale lui Târziu, de Pompilia Iliescu. Cele două sunt angajate ale instituţiei, prima fiind singurul arhitect rămas la direcţie, iar a doua, inginer.

Atribuţiile au fost delegate până la organizarea concursului, după ce vom primi avizul de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici”, a spus primarul Chirica. Şeful municipalităţii a adăugat că are în plan şi alte măsuri suplimentare la nivelul instituţiei responsabile cu emiterea de acte urbanistice. „Vom reorganiza în totalitate acest serviciu. Mai mult, îi mut din clădirea galbenă, vor sta la parterul acestei clădiri (sediul Primăriei, n.r.), am şi găsit spaţiile, le renovăm un pic şi îi mutăm aici definitiv. Vor sta alături de mine, ne vom consulta zilnic şi vom ştii ce e de făcut în municipiul Iaşi”, a completat Chirica.

În schimb, în imobilul din spatele Palatului Roznovanu vor fi mutate alte servicii ale municipalităţii, precum cel de organizare a evenimentelor speciale. În perioada mai 2015 – iunie 2016, când Mihai Chirica a fost primar interimar, edilul a criticat în mai multe rânduri activitatea Instituţiei Arhitectului Şef, unde lucrează un număr de circa 30 de angajaţi. El a subliniat că există numeroase plângeri împotriva salariaţilor din partea cetăţenilor care intră în contact cu instituţia. Mai mult, primarul a arătat că are suspiciuni privind modul în care au fost eliberate unele autorizaţii de construire. Prin urmare, la începutul acestui an, Chirica a dispus realizarea unui audit la instituţie prin care au fost demarate verificări în cazul tuturor planurilor urbanistice zonale aprobate în perioada 2013 – 2015.

Chirica i-a acceptat demisia lui Chişcă

O altă schimbare care a intervenit în primărie vizează demisia şefului Serviciului Administrativ, Eugen Chişcă, fostul şofer personal al lui Gheorghe Nichita. Chişcă, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care Nichita este acuzat că a folosit Poliţia Locală în interes propriu, va înceta raporturile de muncă cu municipalitatea pe 30 iunie. „Din punctul meu de vedere, şi el, şi alţii de prin Poliţia Locală au fost nişte victime, nu i-aş asocia în mod obligatoriu că au făcut nu ştiu ce acte de ilegalitate. S-au asociat, nu s-au gândit foarte bine ce-i cu viaţa lor şi au ajuns unde au ajuns. Din punctul meu de vedere, e bine că a luat o astfel de decizie, în felul acesta vom reuşi să ne facem şi noi planurile de administrare aşa cum se cuvine”, a declarat primarul Chirica. 

 
 

Comentarii