Primarul Pendiuc, acuzat că a prejudiciat bugetul local cu peste 5 milioane euro

sâmbătă, 08 noiembrie 2014, 02:49
2 MIN
 Primarul Pendiuc, acuzat că a prejudiciat bugetul local cu peste 5 milioane euro

In schimbul favorizării unor firme de transport local, edilul PSD a primit un apartament de lux pentru fiica sa.

Primarul Tudor Pendiuc este acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat bugetul Primăriei Piteşti cu suma de peste 5 milioane de euro, prin încheierea unui contract nelegal privind transportul public local, el primind în schimb drept mită un apartament de lux pentru fiica sa.
Tudor Pendiuc, fiica sa, Emanuela Pendiuc (foto), şi patru oameni de afaceri au fost reţinuţi joi seară şi au fost duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit DNA, Tudor Pendiuc este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, iar Emanuela Pendiuc de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

În acelaşi dosar vor fi duşi în instanţă oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, acţionar la CNCD SA, SC Conarg SA, Conarg Real Estate SRL; Florin Şerban Barbu, acţionar în cadrul SC Conarg Real Estate SRL; Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi, ambii reprezentanţi ai SC Girexim Universal SA şi SC CNCD SA.
DNA susţine că primarul PSD Tudor Pendiuc ar fi făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans 2000 SA şi societăţile private CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099 lei), în folosul ultimelor două societăţi.
În schimbul "serviciilor" sale, primarul Pendiuc este acuzat că a primit de la Valentin Vişoiu, la data de 18 februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela Pendiuc, un apartament în municipiul Bucureşti — Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, cu suprafaţă de 117 mp, garaj de 23 mp şi un loc de parcare, în valoare de 130.900 euro. Pentru a disimula primirea acestui apartament şi pentru a crea aparenţa că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea ei, în noiembrie 2007, Emanuela Pendiuc a încheiat un antecontract de vânzare — cumpărare cu SC Conarg Real Estate SRL şi ulterior a acceptat eliberarea a două chitanţe, de 110.000 lei şi 365.112 lei, de către Conarg Real Estate SRL, fără a remite aceşti bani.

 

Comentarii