Primul hop spre promovare

sâmbătă, 10 octombrie 2015, 01:43
3 MIN
 Primul hop spre promovare

 Astăzi de la ora 10:00, pe stadionul Tineretului (Abator), echipa ieşeană Politehnica Unirea întâlneşte RCM Galaţi în prima etapă a play-off-ului Diviziei Naţionale de rugby

 
 
După un sezon regulat parcă mai echilibrat ca oricând, Divizia Naţională de rugby intră de astăzi în faţa play-off-ului şi play-out-ului, cele două mini-competiţii care vor hotărî o viitoare componentă a Superligii, respectiv, cele două formaţii retrogradate în Divizia A. Faţă de anul trecut, sistemul de desfăşurare este schimbat, în sensul că primele cinci echipe vor evolua într-un tur play-off, cu două meciuri acasă şi două în deplasare, iar următoarele cinci vor juca la fel în play-out. Clasată a treia la capătul sezonului regulat, după CSM U21 Bucureşti şi SC Năvodari, Poli Unirea va ocupa poziţia a doua pe tabela Berger după care se stabileşte ţintarul celor cinci etape, întrucât CSM U21, neavând drept de promovare ca echipă-satelit, a fost “retrogradată” în play-out, care va conţine doar patru echipe prin retragerea celuilalt satelit, Steaua U21. Astfel, Politehnica Unirea va juca astăzi pe teren propriu cu RCM Galaţi (revelaţia ediţiei), va juca pe 17 octombrie în deplasare la Năvodari, va sta pe 24 octombrie şi va susţine ultimele două meciuri cu RC Bârlad (31 octombrie, acasă) şi cu Ştiinţa Petroşani (7 noiembrie, în deplasare).
Jucătorii echipei ieşene, antrenaţi de Iulian Iftenie şi Bogdan Budişteanu au ca obiectiv îndrăzneţ promovarea, care – să recunoaştem – a fost evitat în ultimii ani din motive extrasportive. Pentru aceasta, ei trebuie să câştige toate meciurile, lucru deloc imposibil fiindcă niciuna dintre cele patru adversare nu şi-au luat cel puţin o “papară” de la ieşeni. De exemplu, formaţia gălăţeană a fost învinsă şi la Iaşi (17-27) şi pe malul Dunării (15-5). RCM, pregătită de Dorian şi Marius Secuianu. au în componenţă şi doi foşti componenţi de dată recentă ai echipei ieşene, taloneurul Nicu Manolachi şi fundaşul (uvertura) Ionuţ Pahonea. De remarcat faptul, consemnat pe site-ul www.super-liga.ro că Titi Pâslaru, căpitanul echipei ieşene, este pe locul II în clasamentul marcatorilor de eseuri din DN, cu 13 reuşite, cu unul mai puţin decât Sioeli Lama de la CSM U23. În această primă etapă din play-off, se mai dispută partida RC Bârlad – Ştiinţa Petroşani, în timp ce CS Năvodari este liberă.
 
 
Fetele se bat cu clujencele
Recent, la Cluj a avut loc etapa a II-a a Campionatului Naţional de rugby în 7 feminin, la care în acest an au participat doar trei echipe, Politehnica Iaşi, CSU Cluj şi Agronomia Bucureşti. Faţă de alţi ani, însă, echipa ieşeană nu mai domină cu autoritate competiţia internă, fetele de la Politehnica suferind, sub dealul Feleacului, a doua înfrângere în faţa studentelor clujene, scor 0-5 ca şi în prima etapă, desfăşurată la Zlatna. Echipa ieşeană a învins cu 19-0 pe Agronomia, formaţie care a realizat surpriza de a învinge cu 17-7 formaţia din Cluj.  La junioare, formaţia CSM Paşcani domină cu autoritate turneul. 
 

Comentarii