Profesori de zece târâţi prin noroaie

joi, 15 august 2013, 01:50
4 MIN
 Profesori de zece târâţi prin noroaie

Dascălii care au obţinut note foarte mari la titularizare s-au trezit in situaţii paradoxale. Unii dintre ei au obţinut doar posturi la ţară, departe de casă. Culmea, nici măcar nu sunt titularizabile, sunt doar pentru supliniri. În plus, unele nici măcar nu sunt cu normă întreagă. În această situaţie se află Alexandru Baciu, un tânăr absolvent de istorie, se mândreşte cu media 9,72. El a primit un post de numai 12 ore pe săptămână, ceea ce înseamnă un salariu de doar 500 lei. Tânărul nu ştie cum s-ar putea descurca cu aceşti bani, în condiţiile în care stă în chirie în Iaşi şi pe deasupra este obligat să facă şi naveta.

Cadrele didactice ieşene care au obţinut peste 5 la examenul de titularizare de anul acesta s-au prezentat în cursul zilei de ieri în centrele de examen, pentru a participa la repartizarea locurilor de suplinitori. Aproximativ 990 de posturi au fost scoase la concurs în această etapă, dar cele mai multe catedre sunt la şcolile din mediul rural. Doar 331 de posturi, adică o treime din numărul total, sunt în cadrul unităţilor din oraşe.

Nu rămâne cu nimic

Şedinţele publice de repartizare au lăsat un gust amar pentru cei mai mulţi dintre concurenţi. Deşi au învăţat pentru examen şi au obţinut note onorabile, cu care ar fi putut ocupa un post titularizabil, unii dascăli abia au prins ore la şcolile din sate. Obligaţi să facă naveta, profesorii se întreabă cum îşi vor acoperi costurile de transport, iar gândul că la anul urmează un nou examen îi descumpăneşte. “Aceeaşi hârţogăraie, an după an. Cel mai complicat este faptul că trebuie să o iei din timp, să depui dosarul. Ne mănâncă timp, bani şi nervi”, susţine un profesor. La istorie, de exemplu, candidaţii se chinuiesc de ani buni să prindă un post titularizabil, însă în joc sunt puse doar catedre pentru suplinitori. Alexandru Baciu, un tânăr absolvent de istorie, se mândreşte cu media 9,72, obţinută după ce a luat 9,65 la proba scrisă şi 10 la proba practică (inspecţia la clasă). Chiar şi aşa, eforturile pe care le-a făcut le consideră aproape în zadar. Ieri, după repartizare, a obţinut un post în comuna Ipatele cu o normă de 12 ore pe săptămână. La ieşirea din sală, a făcut un calcul simplu. Salariul de suplinitor este de 800 de lei, iar pentru fracţia sa de normă va primi aproximativ 500 de lei lunar. Pe lângă chiria pe care o plăteşte în Iaşi, va fi nevoit să acopere şi costurile pentru navetă. “Rămâne praful de pe tolbă”, remarcă Alexandru.

O situaţie fără ieşire

Deşi era situat pe locul al treilea în clasamentul notelor, la egalitate cu un alt coleg, a fost dezvantajat de faptul că are domiciliul stabil în Huşi. Practic, Alexandru Baciu a fost al patrulea profesor de istorie care şi-a exprimat opţiunea, dar, spune el, nici n-a mai avut de unde alege. „N-a fost niciun post titularizabil, ci doar câteva de suplinitori şi alea vai de capul lor, cu distanţe mari între ele şi criterii de departajare aberante. La Ipatele am primit 12 ore, împreună cu o altă şcoală din comună. Am încercat şi în 2010, când am luat nota 10 la titularizare. Am primit atunci post la Şcoala Ion Ghica, dar tot de suplinitor”, subliniază tânărul. Nemulţumirile lui vizează şi modul în care sunt concepute subiectele. Astfel, deşi Alexandru are posibilitatea de a preda doar la gimnaziu, este nevoit să dea un examen din materia de liceu. „Am învăţat un an de zile, pentru că era o materie pe care eu nu o cunoşteam deloc – de clasa a X-a şi a XI-a. Am făcut un subiect pe care nu ştiam cum să îl abordez. E ciudat ca cei care au modulul pedagogic 2, adică pot preda la liceu, să primească post la gimnaziu. Eu am numai modulul 1, pot preda numai la clasele V – VIII, dar am dat acelaşi subiect la examen. Nu mi se pare absolut deloc corect că nu sunt subiecte diferenţiate. În plus, s-au unit normele între ele şi au dispărut posturile de la gimnaziu, ceea ce a făcut ca mie să îmi rămână numai post la ţară”, detaliază Alexandru Baciu. Dascălul a rămas pe gânduri, analizând situaţia în care se află şi întrebându-se dacă poate face faţă unui astfel de context. „Sper să mă pot duce, să am bani, e o navetă grea, pe care nu mi-o subvenţionează nimeni. O să trebuiască să îmi găsesc completare în altă parte, la ţară, la oraş, unde o vrea Dumnezeu”, încheie acesta. Alţi candidaţi nici nu au vrut să audă de un post la ţară, aşa că au ieşit din sală imediat după ce s-au epuizat posturile din mediul urban. „Mai era un singur post când au ajuns la mine. Un sat… nici nu am auzit de el, nu cunoşteam zona, tocmai de aceea am şi refuzat. Aşteptăm 1 septembrie, poate vor mai fi scoase posturi la concurs. Aş face naveta dacă e vorba despre o zonă apropiată de Iaşi, dar dacă trebuie să mergi la două şcoli e prea greu”, a punctat o concurentă.

Încă o şansă

Cadrele didactice care nu au ocupat încă un post mai au o şansă spre sfârşitul lunii, în eventualitatea în care vor mai exista câteva catedre libere. „Următoarea repartizare va avea loc pe 27 august. Îi aşteptăm atunci şi pe cei care au dat examen de titularizare în 2010, 2011, 2012. De asemenea, această etapă este destinată celor care au solicitat detaşarea. Înscrierile se fac între 16 şi 20 august”, a menţionat Bogdan Neculau, inspector responsabil cu educaţia permanentă la IŞJ Iaşi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii