Profil de psihopat: Cum îl recunoşti şi cum te fereşti de el

vineri, 08 septembrie 2017, 01:50
3 MIN
 Profil de psihopat: Cum îl recunoşti şi cum te fereşti de el

Procesul crimei din căminul studenţesc C4 se apropie de final, principalul suspect continuând să susţină că este nevinovat. Aurelian Giosan a cerut să îşi afle sentinţa de acasă, din Roman, însă judecătorii au oferit o explicaţie şocantă: nu au garanţia că părinţii suspectului îl vor împiedica pe acesta să nu mai comită alte fapte antisocial. Un portret psihiatric realizat în timpul procesului relevă că Giosan nu are nici acum regrete, şi nu manifestă empatie faţă de victimele sale. Din acest motiv, spun judecătorii, lăsarea sa în libertate reprezintă un real pericol pentru societate. Ce e în mintea unui acuzat de o astfel de crimă? Detalii incendiare din dosarul.

Doi ani au trecut de la momentul crimei odioase care a şocat personalul şi studenţii din căminul C4 al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“. Cu principalul suspect în spatele gratiilor, judecătorii ieşeni sunt aproape de a da o sentinţă în acest dosar în care, spre deosebire de majoritatea dosarelor de omor, cel indicat de Parchet ca autor nu recunoaşte faptele.

Chiar dacă invocă în continuare prezumţia de nevinovăţie, judecătorii ieşeni arată, într-un document oficial, că toate probele prezentate de Parchet conturează vinovăţia lui Aurelian Giosan. Mai mult, judecătorii consideră că eliberarea acestuia, aşa cum suspectul a solicitat în nenumărate rânduri, ar reprezenta un pericol sporit pentru societate.

Profil psihologic înfiorător

Judecătorii de la Tribunal au audiat mai mulţi martori în timpul procesului, precum şi pe fostul coleg de cameră al lui Giosan, care a supravieţuit loviturilor de cuţit primite. Deşi a negat permanent comiterea faptelor, procurorii au adunat suficiente probe incriminatorii pentru tânărul de 23 de ani. Mai mult, o altă teamă de-a judecătorilor este reprezentată şi de profilul psihiatric al lui Giosan, despre care o expertiză de specialitate a relevat că nu îi pasă de moartea fostului coleg de cameră şi de rănirea celuilalt. „În acest context, al existenţei suspiciunii rezonabile de vinovăţie în ceea ce îl priveşte pe inculpat, concluziile expertizei psihiatrice în care se reţine că inculpatul nu manifestă empatie faţă de victime, regret faţă de faptele comise, conturează periculozitate extremă a acestuia, dovedind pe deplin riscul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă punerea sa în libertate“, au concluzionat judecătorii, într-o încheiere din luna august, prin care au refuzat eliberarea lui Giosan. Acum două zile, judecătorii au refuzat încă o dată să îl elibereze pe suspect.

Motivând refuzul plasării tânărului în arest la domiciliu, judecătorii au arătat că familia ar putea fi, mai degrabă, un mediu nepotrivit pentru tânăr. „Din probele dosarului rezultă că mama inculpatului ar fi distrus laptopul ce pare că aparţinea uneia dintre victimele inculpatului, resturile acestuia fiind identificate ascunse într-un butoi. Prin urmare, lăsarea inculpatului în sânul familiei ar impulsiona dorinţa acestuia de a împiedica buna desfăşurare a procesului penal, familia inculpatului neoferind garanţii suficiente că va susţine revenirea acestuia pe o cale licită, ci dimpotrivă, că va susţine orice încercare a inculpatului de a se sustrage de la asumarea faptelor sale şi a posibilelor lor consecinţe“, au stabilit judecătorii.

Ce spune apărarea

În replică, apărătorii lui Giosan invocă perioada mare de timp de când acesta a fost arestat şi susţine nevinovăţia tânărului. „Pe toată durata procesului penal, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul a avut o atitudine constantă, deşi s-a considerat că, prin faptul că nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, acesta a avut o atitudine de sfidare. Aşa cum a arătat şi în faţa tribunalului, reiterează faptul că, prin atitudinea pe care o are, inculpatul de fapt este sincer, aceasta fiind atitudinea pe care poate să o aibă o persoană care nu a săvârşit faptele pentru care este trimisă în judecată“, a precizat avocatul lui Giosan, potrivit motivării.  Tânărul de 23 de ani ar fi comis fapta în noiembrie 2015, atunci când era student în anul I la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi era cazat în căminul C4. Giosan ar fi înjunghiat doi colegi, Victor Nour şi Casian Harpă, ultimul revenindu-şi după mai multe zile de comă. Harpă a relatat că cel care a comis fapta a fost Giosan, mărturia sa fiind una dintre cele mai importante în materialul adunat de procurori. 

 

 

Comentarii