Şeful CSM, la bilanţul Curţii de Apel Iaşi

Record de dosare pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Numărul s-a dublat faţă de acum 5 ani

vineri, 14 februarie 2014, 02:50
2 MIN
 Record de dosare pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Numărul s-a dublat faţă de acum 5 ani

La bilanţul prezentat ieri al Curţii de Apel Iaşi a participat şi şeful CSM, Adrian Bordea. Care este cauza acestui număr mare de dosare?

Anul 2013 a însemnat atingerea unui nou record de dosare pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Potrivit datelor furnizate ieri de conducerea unităţii, volumul de activitate din anul precedent de la cea mai înaltă instanţă din Iaşi a crescut cu o treime faţă de 2012, fiind dublu faţă de cel înregistrat acum cinci ani. „Activitatea desfăşurată de judecătorii Curţii de Apel Iaşi a înregistrat o creştere remarcabilă a volumului, avem o încărcătură pe judecător de 1.065 de dosare raportat la schema de judecători, şi de 1.154 de dosare raportat la numărul judecătorilor care au funcţionat efectiv în cadrul Curţii. Într-o analiză pe verticală, pe gradele de jurisdicţie din cadrul Curţii, încărcătura pe judecător la Curtea de Apel Iaşi este poziţionată pe primul loc“, a precizat judecătoarea Cristina Truţescu, preşedintele Curţii de Apel Iaşi. Aceasta a mai menţionat că intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, din 2013, a dus la o scăderea a perioadei de soluţionare a dosarelor. „Acest volum concret al muncii judecătorului se impune a fi analizat prin prisma gradului sporit de dificultate al cauzelor cu care sunt investite curţile de apel. Aş dori să punctez un aspect legat de durata procedurilor, importanţa timpului în procedurile judiciare. Anul 2013 a fost anul noului Cod de procedură Civilă şi o evaluare a duratei procedurilor în procesele de pe noul cod evidenţiază o reducere considerabilă a acestei durate pentru toate instanţele de pe raza Curţii de Apel Iaşi şi pentru toate stadiile procesuale. Este o evaluare încurajatoare. Aceasta înseamnă că scopul legiuitorului de simplificare şi de accelerare a procedurilor a fost, în această primă evaluare, atins“, a mai spus Truţescu. La bilanţul Curţii de Apel Iaşi au participat ieri şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, dar şi judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al aceleiaşi structuri. Bordea a lăudat activitatea colegilor săi de la Iaşi. „Curtea de Apel Iaşi este o Curte foarte bună, cu rezultate foarte bune atât sub aspectul operativităţii cât şi al calităţii, cu procent foarte mic de reformare a hotărârilor judecătoreşti, ceea ce dă valoare in­stanţelor“, a spus judecătorul.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii