De Business

Punem punctul pe știi

Restaurantele din Iasi au fost amendate pe capete. Poate nu ştiţi cu ce sunteţi servit

miercuri, 05 februarie 2014, 02:50
1 MIN
 Restaurantele din Iasi au fost amendate pe capete. Poate nu ştiţi cu ce sunteţi servit

Comisarii ieşeni de la Protecţia Consumatorilor au împărţit amenzi de 30.100 patronilor de restaurante din oraş, în cadrul unui control tematic. În total au fost verificate 51 de unităţi, iar 33 de operatori economici au fost găsiţi cu abateri de la legislaţia în vigoare.

Dintre aceştia, 20 s-au ales cu amenzi totale de peste 30.000 lei (şapte dintre ei şi cu avertisment), în timp ce 13 au primit doar avertisment. „Referitor la tematica de verificare a respectării conformităţii, calităţii, condiţiilor  de comercializare şi etichetare a alimentelor comercializate în unităţile de alimentaţie  publică neincluse în structurile de primire turistice, principalele abateri constatate în timpul acţiunilor de control au fost: ingrediente pregătite pentru preparare, fără ca operatorii economici să poată prezenta documente cu principalele elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, lipsa informării cu privire la destinaţia spaţiului din unităţile de alimentaţie publică, respectiv  pentru fumători sau nefumători sau lipsa verificării metrologice pentru balanţa utilizată la cântărirea ingredientelor utilizate la preparare”, a declarat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. Pe lângă aceste abateri, comisarii au mai aplicat amenzi pentru nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor alimentare, neafişarea preţului pe unitatea de măsură a băuturilor comercializate, utilizarea unor produse la preparare având termen de valabilitate depăşit sau neprezentarea registrului unic de control.

 

Comentarii