Românii şi tragedia de la clubul „Colectiv”

Cu opt ani şi jumătate în urmă o foarte bună prietenă a murit stupid, într-un taxi căzut în lacul Ciric, pe drumul spre aeroport. Poate că dacă ar fi existat nişte parapeţi de protecţie, tragedia ar fi putut fi evitată. Între timp au fost puşi, dar asta evident nu a reparat cu nimic ceva ce nu se mai putea repara. În astfel de situaţii nu ai cum să nu fii indignat. În acel caz nu era vorba despre lipsa unor autorizaţii, de şpăgi sau alte lucruri de acest gen, ci despre incompetenţă şi indolenţă în stare pură. Despre neputinţă, despre enormul deficit de competenţă existent într-o bună parte a administraţiei publice autohtone.

Mi-am reamintim despre tragedia întâmplată cu destui ani în urmă, care m-a afectat profund în plan personal, văzând uriaşa tragedie a momentului: incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti. Din păcate nenorocirea de la Bucureşti e departe de a fi un unicat. Incendii izbucnite în cluburi aglomerate, de cele mai multe ori ca urmare a unor efecte pirotehnice, au avut loc şi în alte părţi ale lumii, provocând moartea a sute de persoane şi mult mai mulţi răniţi în Statele Unite, în Franţa, în China, Argentina sau Rusia. HotNews face o trecere în revistă a unora dintre aceste evenimente nefericite (vezi şi http://listverse.com/2010/03/08/top-10-modern-night-club-fires/). De cele mai multe ori, ca şi la Bucureşti, improvizaţiile, neglijenţe în lanţ, adesea şi corupţia au fost cauzele tuturor acestor dezastre, deşi vorbim în unele cazuri de state mult mai bine consolidate şi mai performante în raport cu România.

În astfel de momente sigur că emoţiile ating cote maxime. Iar mobilizarea colectivă, solidaritatea instinctivă, dăruirea exemplară a medicilor, scot la lumină lucrurile bune din noi. Pe de altă parte şi indignarea e generalizată. Se cere, pe drept cuvânt, pedepsirea vinovaţilor. Însă asta nu înseamnă că indignarea firească nu trebuie dublată de o minimă documentare atunci când subiectul este dezbătut în studiourile de televiziune. Am văzut moderatori care se răsteau la interlocutori, pe un ton de procuror, dar nu erau în stare să facă deosebirea între un Certificat Constatator şi o Autorizaţie de Funcţionare. E ceva din "urecheala" autohtonă pe care o ştim foarte bine care explică în parte şi de ce se ajunge adesea la astfel de nenorociri.

Am mai văzut şi tot felul de "experţi" care ne explicau că la originea dezastrului s-ar afla "energiile negative" care ar fi fost, înţelegem, activate de cuvintele cântecelor trupei "Goodbye to Gravity" şi, bineînţeles, de faptul că evenimentul era prilejuit de o sărbătoare "anti-creştină" şi "ne-românească" ca Halloween-ul. Chiar dacă personal nu sunt neapărat un mare fan al acestui gen de sărbători nici nu văd nimic nimic rău în ele. Iar a crede astăzi, în secolul al 21-lea, asemenea bazaconii e deja jenant. După cum ar fi de aşteptat ca nu doar datorită unor norme etice în materie de jurnalism, ci şi dintr-o minimă decenţă să nu postezi pe Facebook sau pe alte website-uri fotografii cu oameni aproape carbonizaţi.

Dar dincolo de astfel de observaţii, leitmotivul momentului, în mass media şi pe reţelele de socializare, e că de vină pentru astfel de tragedii sunt doar politicienii, statul corupt. Cineva compara statul român cu ISIS. Într-un alt articol eram îndemnaţi să luptăm în stradă cu "statul care ne omoară". În fine, adesea sunt înfieraţi şi patronii ahtiaţi după câştiguri, "afaceriştii veroşi". Unii merg chiar până acolo afirmând că ar trebui daţi toţi jos, de la preşedinte şi premier, la primari. Iată soluţia problemei. De aici până la un populism radical agresiv nu mai sunt mulţi paşi de făcut. Acest gen de opinii au o bună bază reală şi, în mod firesc, sunt împărtăşite de multă lume. Însă pentru o discuţie mai serioasă o serie de nuanţe sunt absolut necesare. Se creează impresia că de o parte am fi noi, poporul bun, corect şi cinstit, iar de partea cealaltă clasa politică, autorităţile, lacome şi corupte. Or, cu toţii ştim că nu e chiar aşa. Majoritatea dintre noi încălcăm zilnic reguli, proceduri, e drept de cele mai multe ori minore. De la parcări aiurea la intrarea peste rând la diferite instituţii publice sau încercări de a "evita" anumite avize, unele, e drept, excesive. Unii vor spune imediat că nu poţi compara astfel de lucruri cu corupţia din politică şi administraţie. Poate, dar asta descrie starea de spirit generală, valorile dominante din societate. Şi e interesant că atunci când plecăm în străinătate ne comportăm cu totul altfel, pentru că ştim că acolo "nu merge aşa".

Pe de altă parte din nou apare ideea dominantă că inclusiv astfel de nenorociri sunt aproape în totalitate produsul corupţiei. Cu deplină justificare vor spune mulţi. Mai ales că mai nimeni nu se îndoieşte de corupţia extinsă din ţară. La nivel central şi local, în primării şi consilii judeţene, în regiile naţionale şi în cele locale. Problema e că plecând de aici o mulţime de jurnalişti şi lideri de opinie trag conluzia că dacă am scăpa de corupţie, România ar deveni instantaneu o adevărată oază de bunăstare şi fericire. Se calculează imediat câte spitale sau şcoli s-ar putea construi cu aceşti bani sau câte pensii s-ar putea plăti. Or, asta nu este neapărat adevărat. O problemă la fel de importantă este lipsa de performanţă a administraţiei, incompetenţa. Lucruri simple nu sunt duse la bun sfârşit. Prin comparaţie chiar cu state din jurul nostru, cu ungurii sau croaţii, statul român se dovedeşte adesea incoerent şi neputincios. Problema este că adesea această latură este mult mai puţin discutată decât corupţia care, evident, este o temă sensibil mai interesantă din punct de vedere mediatic şi ca discurs politic.

Dacă acuzele la adresa autorităţilor sunt perfect justificate, viziunea idilică asupra societăţii româneşti e departe de realitate. Încă de la Caragiale ştim cum protestatarul intransigent de ieri se transformă peste noapte în politicianul demagog de astăzi. De altfel, am văzut în ultimii ani cum tinerele speranţe ale politicii autohtone au devenit mai iresponsabile şi adesea mai corupte decât dinozaurii comunişti pe care îi înfierau apăsat. Un studiu coordonat de sociologul Dorin Bodea, desfăsurat în perioada 2010-2014, releva faptul că "între 8 şi 9 persoane din 10, cu care ne întâlnim zilnic, nu respectă în mod consecvent nişte principii, nişte valori legate de onestitate, de promovarea adevărului, de cinste, de reguli şi urmăresc un interes exclusiv personal" şi că la români "moralitatea şi munca sunt pe ultimele locuri în ierarhia valorilor". Iar în mare măsură instituţiile statului, politicienii nu sunt în mod previzibil decât expresia felului în care arată în ansamblu societatea românească. Chiar dacă am elimina printr-o minune, dintr-o mişcare, toată suflarea politică actuală din România e puţin probabil să se schimbe ceva fundamental în ţară, atâta vreme cât setul de valori fundamentale care operează în societate rămân aceleaşi.

Publicitate și alte recomandări video