Seminarul Internaţional de Jurnalism aduce la Iaşi traineri BBC, France Televisions şi Youtube

vineri, 24 aprilie 2015, 08:10
3 MIN
 Seminarul Internaţional de Jurnalism aduce la Iaşi traineri BBC, France Televisions şi Youtube

Tema ediţiei de anul acesta este „Cum arată televiziunea în era Internetului?”. Evenimentul, organizat de TVR Iaşi, va avea loc în perioada 11-13 mai. Vor fi prezenţi traineri BBC, France Televisions, ARD (televiziunea publică germană), YouTube Londra, dar şi profesori de jurnalism, jurnalişti din Televiziunea Română, ziarişti de la „Adevărul” şi „Casa Jurnalistului” şi specialişti PR ai unor importante instituţii.

Toţi cei care doresc să participe la evenimentele organizate în cadrul celei de-a II-a ediţii a Seminarului Internaţional de Jurnalism, care va avea loc la Iaşi în perioada 11-13 mai, se pot înscrie până pe 4 mai, doar online. Înscrierea se face prin completarea unui formular pe site-ul http://sij2015.tvriasi.ro.

Participarea este gratuită în funcţie de locurile în sală, iar anul acesta TVR Iaşi, organizatorul evenimentului, îşi propune să invite şi mai mulţi jurnalişti decât anul trecut, când s-au înregistrat de 200 de persoane din ţară şi străinătate.

În cele trei zile de seminar, tema principală va fi: „Cum arată televiziunea în era Internetului?”. Vor fi prezenţi traineri BBC, France Televisions, ARD (televiziunea publică germană), YouTube Londra, dar şi profesori de jurnalism, jurnalişti din Televiziunea Română, ziarişti de la „Adevărul” şi „Casa Jurnalistului” şi specialişti PR ai unor importante instituţii.

„Prima zi a evenimentului va fi dedicată alegerii subiectelor de presă şi se va încheia cu o analiză a fenomenului „Je suis Charlie!”. A doua zi aparţine ştirilor şi regiunii, iar la finalul ei vom afla împreună „formula magică” a magazinului de ştiri BBC. În ultima zi a seminarului vedem schimbările pe care le-a adus tehnologia secolului XXI şi cum putem construi o televiziune în mediul online. Noile tehnologii înseamnă costuri reduse, dar şi mari provocări. De la trecerea ziarelor pe platformele online multimedia, jurnalismul de război, rolul media regionale în „agenda zilei” şi până la videojurnalism şi mobile-jurnalism cu tehnologii 4G. Totul în trei zile”, a precizat Carmen Olaru, manager TVR Iaşi.

Tot în cadrul acestui Seminar va fi şi o premieră naţională. Este vorba de lansarea în prezenţa autorului a unui manual de jurnalism de televiziune, recunoscut la nivel european, aflat deja la a patra ediţie în Franţa. Evenimentul reprezintă un cadru de dezbatere, dar şi de formare pentru cei care doresc să facă jurnalism în secolul XXI. În cadrul evenimentului se va asigura traducerea simultană, iar pentru a putea beneficia de un echipament de traducere, cei din public vor trebui să aibă un act de identitate.

Evenimentul se adresează publicului tânăr, cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani şi va aduce la Iaşi patru specialişti internaţionali. Este vorba de  Didier Desormeaux,  coordonator la Université France Télévisions, Antony Dore,  producător general BBC Londra (studioul regional), Hans Jessen de la ARD Berlin, Daniel Condurache, profesor în cadrul Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Cristina Lupu de la Centru pentru Jurnalism Independent, Anca Simina de la „Adevărul”, Liviu Iolu de la „Adevărul”, Lina Vdovîi de la „Casa Jurnalistului” şi Glen Mulcahy care va susţine conferinţa prin Internet din Dublin, Irlanda.

Astfel, de luni până miercuri îi puteţi întâlni în intervalul 9-14, în Sala Rossini de la Palas, dar şi alte nume din presa românească. 

Comentarii