Socoteala de acasă şi cea din târgul de fete

* Este iulie, o lună a anului care poate fi sau nu caniculară, dar care e plicticoasă pentru cei care n-au izbutit să plece în concedii. Pentru ei există, ca în fiecare an, reviste de integrame, rebus, sudoku, filme în re-re-reluare la televizor, scandaluri politice şi, tot anual, târguri de fete, dintre care cel mai cunoscut este, de departe, celebrul târg de pe Muntele Găina. De departe la figurat, dar şi la propriu, până la el fiind o distanţă foarte mare, mai ales dacă locuiţi departe (logic, nu?). Ca să nu apară frustrări în rândul celor care nu pot ajunge acolo, se organizează târguri de mai mică importanţă, pe tot cuprinsul ţării, deoarece fetele au fost şi rămân foarte căutate. Am ajuns şi noi în mijlocul unui asemenea târg (care seamănă, la prima vedere, cu un iarmaroc sau cu o Sărbătoarea Berii din campaniile electorale: fum de grătar, consumatori cu feţe şi nasuri roşii, gălăgie, tarabe, aglomeraţie), pentru a sta de vorbă cu organizatorul, cu sufletul manifestării:

– Nu e Muntele Găina, văd doar nişte dealuri în jur: cum se numeşte, mai popular, târgul dumneavoastră? Are vreo poreclă legată de toponimia locală?

– Îi spunem, simplu, târg. Insistăm pe aspect, tocmai ca să evităm să pună careva nume după locurile astea. Vă rog eu mult să nu insistaţi, nu vă spun cum li se mai zice, prin părţile astea, dealurilor din jur. Sunt porecle foarte urâte, să mă credeţi! De exemplu, colinele din stânga, identice, rotunjoare, despărţite printr-o albie de pârâiaş, care seamănă bine de tot cu partea pe care se aşază omul… Aţi înţeles? Deci, să fiţi sigur că localnicii nu-i zic "Dealurile Şezutului"!

– În fine… Acum aţi organizat târg de fete, nu?

– Mai demult a fost târg pentru fete, talcioc; după ’90 veneau din Turcia cu pantofi şi rochii, farduri, blugi, şi veneau fete din toate satele. Aşa a devenit târg de fete.

– Târg de produse pentru fete. Pentru bărbaţi n-aveţi nimic?

– Pentru bărbaţi avem fetele, cu care îşi clătesc ochii, apoi vin şi bere, cu care îşi clătesc gâtul. Fetele vin să se uite la marfă, iar bărbaţii stau la terasele din jur şi le privesc. Dacă au nevoie, negociază…

– Nu e înjositor să fie privite în felul ăsta, concupiscent, de către bărbaţii ameţiţi de soare şi de bere?

– Sunt priviri din interes…

– Exact la asta mă şi refeream, la interesul erotic al bărbaţilor!

– N-aţi priceput. Deci, fetele sunt absolvente de Universitate, de marketing, ştiinţe politice, altele sunt specialiste IT…

– Adică e un târg de joburi de fete?

– Se zicea despre câte una că stă sau că se uită ca proasta în târg. Eu promovez inteligenţa în târg!

– Să înţeleg că toţi bărbaţii ăştia, care stau cu peturile la gură şi le privesc cu ochii holbaţi şi injectaţi, vor să le angajeze la firmele lor?

– Nu la firmele, ci la fermele lor! Caută zilieri pentru cules legume, fructe, e un an bun, cu recoltă bogată, că a plouat! Domnul cu bască e naşul Gică; are nevoie de zece absolvente de Biologie, să adune caise pentru ţuică, una de Matematică, să numere lădiţele, o chimistă, să ştie distilare, una de la Arte Plastice, să conceapă etichete pentru sticle, şi câteva de la marketing, să vândă la piaţă.

– Se câştigă atât de bine în agricultură?

– Se câştigă atât de prost în învăţământ. În plus, după o zi de muncă la fermă, fata duce acasă mere, ardei, ce mai e. Un profesor ce ia? Cretă, bureţi, pixuri?