Şofer de taxi înjunghiat de client în spate înainte să-l ducă la destinaţie

luni, 29 septembrie 2014, 01:56
2 MIN
 Şofer de taxi înjunghiat de client în spate înainte să-l ducă la destinaţie

Agresiunea a avut loc chiar înainte ca maşina să ajungă la destinaţia cerută de client. Agresorul l-a înjunghiat pe taximetrist de câteva ori în spate, apoi a fugit printre blocuri.

Un taximetrist a fost în­junghiat cu un cuţit de câteva ori de un client care nu a dorit să plătească cursa. Incidentul a avut loc vineri seara, în ju­rul orei 21, când taxiul a fost chemat prin dispecerat la o adresă din zona Alexandru. Şoferul taxiului a mers la adresa solicitată, iar agresorul s-a urcat pe locul din dreapta şoferului şi i-a indicat ca destinaţie Podu Roş.

La un mo­ment dat, clientul a cerut să oprească taximetrul ca să se urce în spate. Când a ajuns la destinaţie, bărbatul a scos un cuţit şi l-a înţepat pe şofer de câteva ori, în spate, apoi a deschis portiera şi a fugit prin­tre blocuri. Victima a su­nat la 112, iar un echipaj de poliţie şi unul SMURD au venit la faţa locului, unde l-au prelau şi transportat la spital pe şofer, pentru a primi îngrijiri medicale.

După câteva ore, taxime­tristul a fost externat din spital şi a făcut plân­gere la Po­liţie. Acesta a dat indicaţii cu privire la semnalmentele a­gre­sorului, acesta din urmă fiind căutat ieri de către po­liţişti. „Poliţiştii au fost se­si­zaţi cu privire la o agresiune comisă asupra unui taxi­metrist, care a preluat un client din zona Alexandru, şi l-a transportat în Podu Roş. În acest moment, se lu­crea­ză la identificarea şi prin­derea agresorului, fiind des­chis un dosar penal pentru infrac­ţiunea de tentativă de omor. Victima a fost transportată la spital, fiind rănită uşor“, a precizat Anca Vî­jiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.

 

Comentarii