Soft blocat şi pacienţi fără carduri, noile probleme din spitale. Urmează o săptămână grea

luni, 04 mai 2015, 01:50
2 MIN
 Soft blocat şi pacienţi fără carduri, noile probleme din spitale. Urmează o săptămână grea

Primele zile de folosire a cardului de sănătate nu au fost lipsite de incidente în spitalele din Iaşi şi anunţă o săptămână foarte grea pentru pacienţi şi doctori, una în care depind de funcţionarea Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI).

Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, a explicat că problemele nu au fost mari, fiindcă nu au existat cazuri de urgenţă, externările fiind programate. Însă chiar şi aşa, în zile cu pacienţi puţin şi cu o coadă mai mică la externări, au fost momente în care sistemul s-a blocat sau erau pacienţi care nu aveau cardul la ei. „Am anunţat pacienţii pe care-i aveam internaţi că externările se fac cu cardul, dar au fost unii care figurau în baza de date ca având cardul de sănătate neemis. Am făcut print screen la ecran ca să se vadă calitatea de asigurat şi internarea acestuia. Am avut şi pacienţi de la Casa Armatei care, la fel, au venit cu adeverinţe şi i-am internat fiindcă încă nu aveau cardurile de sănătate“, a declarat ec. Mirela Grosu.

Aceasta a mai precizat că vineri, în prima zi de funcţionare a sistemului, s-a blocat la un moment dat softul SIUI la nivel naţional, problemă care a fost raportată la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Tot aceasta a explicat că au existat şi o serie de pacienţi care au fost externaţi fără a avea cardurile de sănătate, fiind internaţi de săptămâna trecută, şi că speră „ca la raportarea pe luna mai să nu fie probleme la Casa de Asigurări şi să înţeleagă că pacienţii nu aveau cardurile respective“.

O perioadă aglomerată a fost şi la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, unde pentru a asigura fluidizarea traficului de pacienţi, încă de pe 1 mai toţi informaticienii şi toţi cei care aveau atribuţii în acest sens au fost prezenţi la spital. Ec. Ioan Bârliba, managerul spitalului, recunoaşte însă că a fost o perioadă în care fluxul internărilor a fost mai scăzut şi că se aşteaptă la o perioadă mult mai încărcată de luni. „Ne aşteptăm, e adevărat, ca de luni lucrurile să meargă altfel. Ritmul este mai mare, e posibil să fie un pic de aglomeraţie, dar am avut grijă să anunţăm pacienţii să aibă puţin mai multă rabdare şi ne vom cere scuze din avans dacă vor sta mai mult. Sperăm să funcţioneze şi SIUI, dar lucrurile cred că se vor aşeza“, a declarat managerul.

 

Comentarii