Stadionul din Craiova s-ar putea numi „Arena Leilor”

vineri, 08 septembrie 2017, 15:40
2 MIN
 Stadionul din Craiova s-ar putea numi „Arena Leilor”

Managerul general al clubului de fotbal CS Universitatea Craiova, Marcel Popescu, a propus, vineri, într-o conferință de presă, ca noul stadion din Bănie să se numească ”Arena Leilor”.

”Indiferent cum se va numi stadionul, 32.000 de oameni vor scanda strigătul nostru de luptă, Știința Știința. Pentru mine, sentimental, stadionul este ‘Arena Leilor’, pentru că este simbolul care se află pe steagul nostru și faptul că îi spunem ‘Arena Leilor’ recunoaștem și meritele celorlalți, dispăruți sau încă în viață, care au merite extraordinare la numele acestui club”, a afirmat Popescu.

”Universitatea Craiova are o istorie pe care o respectă și prin atitudinea pe care o are impune respect, pentru că memoria marilor jucători dispăruți, memoria performanțelor nu poate să o șteargă nimeni. Numele unui stadion nu certifică istoria unui club, decât glorifică pe cel care a făcut cel mai mult pentru acest club. Cel care a făcut și care mi-a fost prieten, Nelu Oblemenco, nu-l poate uita nimeni. Faptul că a avut, ca și Dembrovszky, fiind în viață, statuie, certifică și argumentează ceea ce afirm. Pentru că suntem într-un secol atipic și procesul de globalizare continuă, să nu surprindă pe nimeni faptul că arena devine și comercială, prin faptul că numele unui sponsor (…) nu știrbește cu nimic numele marilor cluburi. Orice venit este binevenit, dar în niciun caz numele unui stadion nu dă o pată nici clubului sau nu duce în uitare pe cel care a făcut enorm pentru Universitatea Craiova, Nelu Oblemenco”, a mai spus Marcel Popescu.

realitatea.net

Comentarii