Statutul regizorului în teatrul contemporan. Kampf

Duminică, 1 iunie, George Banu susţinea la Iaşi, în Foaierul Teatrului Naţional, o conferinţă, plecând de la temele abordate în două cărţi, recent publicate la Editura Polirom. Dintre acestea, Iubire şi neiubire de teatru (2013) însumează o suită de articole despre actor, regizor, spectator, scenă ş.a.m.d., reflecţii documentate şi pline de miez, centrate pe elementele actului teatral. Cea de-a doua carte, Monologurile neîmplinirii (2014), a stat cu precădere la baza conferinţei de la Iaşi: criticul de teatru, George Banu, mărturiseşte cu un firesc, o modestie şi o nobleţe incredibile cum şi-ar fi dorit să ajungă, pe rând, actor, scriitor ori profesor, însă a eşuat în toate cele trei întreprinderi menţionate.

Într-o lume plină de emfază, când oamenii se umflă în pene cu merite care nu li se cuvin, reputatul om de teatru are curajul de a-şi mărturisi înfrângerile, neîmplinirile, eşecurile. Bineînţeles, toate aceste neîmpliniri asumate conduc înspre recunoaşterea propriei împliniri ca… spectator. Când toţi criticii se mândresc cu distincţiile şi premiile lor, George Banu se declară fericit de a putea să se reculeagă într-o sală de teatru, după un spectacol reuşit şi apt să o ia de la capăt, după experienţa unui spectacol eşuat. Acasă, el are o colecţie de marionete, un teatru privat, personal, constituit în mare parte din cadouri care, în timp, au ajuns să formeze ceva mai mult – teatrul de dincolo de teatru, amintirea sălii de teatru, de care spectatorul atât de special, George Banu, se desprinde cu greu.

Într-o anexă, plasată la finalul celui de-al doilea volum, ”Cine poate deveni regizor?”, George Banu pune în discuţie statutul regizorului, ilustrându-şi ideile prin experienţa binecunoscută a unor nume celebre – Brook, Mnouchkine, Barba, Grotowski, Şerban. Care sunt acele trăsături fără de care nu putem vorbi de genialitate/ originalitate în regie? Ce face ca un regizor să devină de excepţie? ”Regizorul de excepţie, scrie George Banu, creează fidelităţi şi animă comunităţi”. Mi se pare că sunt avute în vedere aici două tipuri de raporturi: mai întâi, legătura regizorului cu trupa de actori, apoi legătura acestuia cu spectatorii. Un regizor de excepţie lucrează într-un anume fel şi îşi formează un public aparte, care îl urmează peste tot, îi urmăreşte spectacolele, se regăseşte, mai mult sau mai puţin în creaţiile sale, dar, cel mai important, devine fidel stilului regizoral, pe care ajunge să-l recunoască şi – de ce nu – să îl adore.

Dintre cele două raporturi, primul este crucial. Fără o predispoziţie înnăscută de lider, consideră George Banu, nu se poate vorbi de regizor; a fi regizor presupune a fi capabil să dinamizezi o echipă, să o faci să creadă în anumite idei, să-i imprimi valori, să te faci iubit şi respectat, la graniţa dintre ”fraternitate şi autoritate”. Regizorul de excepţie este, în acelaşi timp, un creator original şi are un temperament de lider înnăscut. În acelaşi timp, liderul efectiv/ liderul originar poate fi şi un lider charismatic, un veritabil maestru – prin aceasta nu înţelegem că deţine o învăţătură anume, ci că este apt să trezească ”resursele ascunse pe care discipolul le deţine şi care se sting din momentul în care acesta din urmă rupe legătura cu liderul”. Astfel îmi explic de ce unii actori îşi exprimă un anumit potenţial, atunci când lucrează cu un anumit regizor şi rămân ulterior secaţi, dacă alţi regizori nu reuşesc să le valorifice posibilităţile. Aşa cum explică George Banu, ”orice experienţă de grup decisivă poartă pecetea identităţii sale atipice”. Spectacolul, îmi place să cred, este marca artistică a regizorului care l-a conceput pentru şi împreună cu o anumită trupă de actori.

Însă cât la sută e individual, cât la sută colectiv dintr-o creaţie regizorală? Câtă independenţă i se poate acorda actorului? Cât de multă putere poate avea regizorul? Cât de dominator poate fi? Cine este regizorul faţă de echipa de actori, ce rol are? Să ordone, să coordoneze, cu alte cuvinte, să comandesau să conducă/ ghideze? Mai are vreun sens distincţia dintre putere şi autoritate, dat fiind că prima este considerată ca fiind ilegitimă, iar cea de-a doua legitimă? Şi atunci regizorul deţine puterea în mod absolut, fără să fie nevoie de justificări sau în baza autorităţii conferite de legătura pe care a reuşit să o construiască împreună cu trupa de actori cu care lucrează?

Toate aceste întrebări îşi găsesc ecou într-un spectacol predominant coregrafic contemporan, Kampf, la nivel general – o ilustrare a raportului dintre stăpân şi sclav, iar la un nivel mai particular – o posibilă aluzie la rolul şi statutul regizorului în teatrul contemporan. Spectacolul se compune dintr-o succesiune de momente de teatru-dans, bazându-se pe estetica unui comic grotesc. Coregrafia îmbină mişcări din artele marţiale sau gimnastică cu paşi de dans tradiţional, alături de foarte mult dans contemporan, inventiv, ludic, amuzant, luând ca punct de plecare chance games. În distribuţie, un dictator (”regizorul ca lider absolut”) dirijează un cor viu de oameni (”actori”), în cele mai intime registre – durerea ori bucuria, suferinţa sau extazul, fiind iscate la comanda sa. Un al doilea personaj, ”regizorul secund” sau, poate, ”asistentul de regie”, se răzvrăteşte, pentru ca apoi să-l urmeze necondiţionat, lăsându-se dominat, ca şi ceilalţi. Pentru scurt timp, rolurile se inversează – liderul efectiv, devenind actor.

Un spectacol greu de pus în cuvinte, incredibil prin efortul depus, armonia corporală, mişcarea scenică ingenioasă, costume care ar putea impune şi o interpretare istorică, circularitate (intervenţia ”regizorului secund”), cursivitate (fragmentele sunt legate cu profesionalism). O mostră veritabilă de teatru performativ – ludic, expresiv, provocator, îmbinând cu succes dansul, imaginea (trupul uman expus privirii, fără oprelişti, datorate esteticii frumosului, ci, dimpotrivă aşa cum e) şi cuvântul (mai mult sunet, cu scopul de a trezi emoţii, dar şi ceva limbaj articulat).

(Kampf, o producţie: Studio M din Sfântu-Gheorghe, regia: Fehér Ferenc, prezentat de Festivalul Perform, în cadrul Fie 2014, 24 iunie, Uzina cu Teatru a TNI)