STENOGRAME: BOMBĂ în lumea medicală! Medicul Botez, condamnat

marți, 23 februarie 2016, 03:00
3 MIN
 STENOGRAME: BOMBĂ în lumea medicală! Medicul Botez, condamnat

Cunoscutul ortoped Paul Botez a fost condamnat ieri la trei ani şi două luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu este însă definitivă.

Unul dintre cei mai cunoscuţi medici ortopezi din Moldova a fost condamnat în cursul zilei de ieri după ce a fost găsit vinovat pentru luare de mită. Paul Botez, de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie, a primit o condamnare de trei ani şi două luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Pedeapsa medicului ieşean a fost stabilită în baza vechiului Cod Penal, despre care judecătorii ieşeni au considerat că îi este mai favorabilă decât legislaţia în vigoare.

Paul Botez a fost găsit vinovat şi pentru fals în declaraţii după ce nu a trecut în declaraţiile sale de avere sumele reale pe care le deţinea, primind două amenzi de câte 3.000 de lei. O veste bună pentru medic este că o parte din suma de bani descoperită de anchetatori în biroul, său, cu ocazia percheziţiilor, îi va fi restituită.

„Ridică sechestrul asigurator dispus în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 12.07.2013 emisă în dosarul penal nr. 816/P/2013 asupra sumelor de 2.500 de dolari şi 40.265 euro, ridicate de la inculpatul Paul Botez“, au stabilit judecătorii.

În schimb, cei 65.000 de lei, găsiţi în acelaşi birou, rămân sub sechestru până la concurenţa sumei de 5.000 de lei, cerută mită de Botez, potrivit procurorilor, de la un pacient. Robert Amuntencei, unul dintre avocaţii lui Botez, ne-a transmis în cursul zilei de ieri că nu comentează decizia instanţei.

Paul Botez a fost trimis în judecată în decembrie 2013, fiind acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii. Medicul nu i-ar fi trecut în declaraţia de avere trei carduri pe care avea sumele de 67.000 de lei şi 5.000 de euro. Potrivit rechizitoriului, chirurgul ar fi primit mită 4.000 dintr-un total solicitat de 5.000 de lei, de la un pacient, pentru a-i efectua acestuia o operaţie la şold. Bărbatul l-a denunţat la Parchet, care a găsit suma de bani în biroul doctorului în timpul flagrantului. Tot acolo, procurorii au descoperit şi sumele de bani deja menţionate.

Paul Botez nu a recunoscut faptele ce îi sunt aduse de către procurori. În timpul procesului, acesta, prin intermediul avocaţilor, a contestat probele audio-video prezentate de procurori, pe motiv că nu sunt autentice. Acestea conţineau convorbirile incriminatorii purtate între medic şi pacientul de la care ar fi solicitat mită.

STENOGRAME DIN DOSAR:

Prima discuţie referitoare la bani între Paul Botez şi Neculai A., interceptată cu o zi înainte de flagrant, pe 9 iulie:

Paul Botez – Cinci mii te costă, cincizeci de milioane…
Neculai A. – Cincizeci de milioane?
P.B. – Da
N.A. – Păi, şi eu ce să spun, mă duc să le iau şi mâine dimineaţă vin…
P.B. – Fă biletul, ţi-am dat cu data de azi.
N.A. – Da, da.
P.B. – Păi, fă-ţi internare.
N.A. – Aşa.
P.B. – Şi du-te şi-ţi ia, şi întoarce-te la internare.
N.A. – Aşa, aşa, păi asta am vrut să spun, gata.
P.B. – Du-te!
N.A. – Aduc mâine dimineaţă cum trebuie şi gata. Multă sănătate!

Discuţie din data de 10.07.2013, înainte de flagrant:

N.A. – Da, da, da, cum aţi spus dumneavoastră. Da’ acuma cum…
P.B. – Da, da, lasă-i aici!
N.A. – Aşa.
P.B. – Du-te jos la internare.
N.A. – N-a să mai trebuiască nimica, nu? Tot a să fie normal, da?
P.B. – Da, da, du-te jos la internare, da.
N.A. – Mulţumesc mult.
P.B. – Nu mai trebuie nimica.
N.A. – Da, da.

Comentarii