Suspans în dosarul avocatului luat pe sus de DIICOT chiar din sala de judecată

marți, 25 noiembrie 2014, 02:57
2 MIN
 Suspans în dosarul avocatului luat pe sus de DIICOT chiar din sala de judecată

Falşii avocaţi sunt ţinuţi în corzi de judecători: se ia în calcul schimbarea încadrării juridice.

Tribunalul Iaşi ar fi trebuit ieri să dea o primă soluţie în dosarul în care doi bărbaţi din Iaşi sunt acuzaţi de DIICOT de exercitarea fără drept a unei profesii. Judecătorii au decis însă să repună cauza pe rol pentru a lua în discuţie, la un termen viitor, e eventuală schimbare de încadrare juridică a unei alte părţi din dosar, Loredana Papafir, acuzată de favorizarea infractorului.

Potrivit rechizitoriului, Viorel Mihalache şi Lucian Miron, din 2011 şi până în 2012, s-au plimbat nestingheriţi prin Parchete sau instanţe, ca avocaţi. Procurorii au descris 34 de speţe în care falşii avocaţi au păcălit clienţii că au dreptul de a-i reprezenta în faţa organelor de cercetare penală sau judecătorească.

Cele mai multe dintre dosarele în care Miron şi Mihalache s-au prezentat ca avocaţi au fost civile, însă în rechizitoriu este prezentată şi o listă a proceselor penale în care cei doi pretinşi avocaţi au intrat. Ultimul dintre ele este cel în care doi ieşeni sunt judecaţi pentru trafic de persoane. Lucian Miron s-a prezentat de mai multe ori în sala de judecată ca apărător al Deliei Coşug, profitând de neatenţia judecătorului de şedinţă, care nu ar fi trebuit să-i permită acest lucru.

La unul dintre termene, când Miron se pregătea să depună concluzii cu privire la regularitatea actului de sesizare din dosarul traficanţilor de persoane, procurorii DIICOT au venit în sala de la Tribunal şi l-au luat pe sus de acolo.
 

Comentarii