„Ţeapă” la RATP? Nu a văzut niciun ban pe biletele prin SMS din ultimele luni

vineri, 13 februarie 2015, 03:00
3 MIN
 „Ţeapă” la RATP? Nu a văzut niciun ban pe biletele prin SMS din ultimele luni

Regia de transport câştiga din emiterea biletelor prin SMS peste 10.000 de euro lunar. În circuitul dintre operatorii de telefonie şi RATP exista însă un intermediar, firmă privată din Bucureşti. Aceasta a tot încasat bani de la operatori, dar nu i-a mai virat la RATP. Ulterior, cei de aici nici nu mai răspundeau la telefon. Regia i-a dat în judecată. Când se va relua activitatea?

Regia de transport public nu a mai încasat bani pe biletele achi­ziţionate de ieşeni prin SMS încă din toamna anului trecut. Acesta este şi „motivul tehnic“ pentru care RATP a suspendat brusc serviciul în cursul săptămânii trecute. RATP are de recuperat câteva zeci de mii de euro, iar pentru acest lucru a înaintat o acţiune în instanţă. Regia a încheiat, în 2012, un contract cu o firmă interme­diară (SimPlus Invest SRL Bucu­reşti) şi a lansat serviciul de plăţi prin SMS. La rândul ei, compania SimPlus avea la perioadă respectivă contracte încheiate cu operatori de telefonie mobilă.

Potrivit oficialilor RATP, în octombrie 2014, plăţile de la SimPlus către regie au încetat cu toate că operatorii GSM au continuat să vireze banii în conturile companiei. „Am notificat compania în octombrie 2014 şi am primit asigurări că va fi rezolvată situaţia. Dar, în no­iem­brie situaţia s-a repetat, şi nici nu mai răspundeau la telefon. Prin urmare, am notificat ope­ratorii de telefonie mobilă să nu mai efectueze plăţi către firmă şi am deschis un proces“, a de­clarat ieri purtătorul de cuvânt al RATP, Adrian Mihai.

Acesta a explicat că operatorii GSM nu pot vira direct banii către regie pentru că cele două părţi nu se află în re­laţii contractuale. Acţiunea împo­triva SimPlus a fost înaintată pe 11 decembrie, iar un prim termen (amânat) a fost pe 29 ianuarie. În ciuda problemelor cu încasările, RATP nu a suspendat serviciul şi, astfel, în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, serviciul de plăţi prin SMS a funcţionat fără ca regia să încaseze vreun ban.

Media lunară a numărului de bilete achiziţionate prin SMS – 26.504

În prima lună de operare (de­cembrie 2012), serviciul de achi­ziţie de bilete prin SMS a adunat un număr de 600 de mesaje scrise. În 2013, au fost trimise de către ieşeni 51.620 de mesaje, respectiv o medie de 4.301 SMS-uri/lună. Anul trecut, numărul biletelor achi­ziţionate prin SMS a explodat şi a ajuns la 318.048 de mesaje pe întreg anul. Oficialii RATP au refuzat să precizeze care este va­loarea datoriilor SimPlus către regie, pe motiv că nu este o infor­ma­ţie „care să intereseze opinia publică“. În schimb, la o medie de 26.504 bilete/lună şi având în vedere că preţul unei călătorii este de 0,4 euro (fără TVA) rezultă o valoare totală a biletelor achiziţio­nate prin SMS de 10.601 eu­ro/lună (fără TVA). În situaţia în care numărul mediu lunar de SMS-uri din 2014 s-a menţinut şi în ianuarie 2015, rezultă că valoarea totală a biletelor achiziţionate prin SMS a ajuns în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015 la puţin peste 42.000 euro.

Dar, în 2014, RATP a lansat şi abonamente prin SMS: liber la purtător valabil 90 minute (0,8 euro, preţ fără TVA) şi abonament de o zi (1,55 euro, fără TVA). În primul caz, numărul mediu lunar al achi­ziţiilor din 2014 a ajuns la aproape 150 de bilete, iar în al doilea caz, la circa 500 de abonamente. Astfel, valoarea totală a biletelor prin SMS ajunge în perioada octombrie – ianuarie la peste 45.000 euro. În această valoare este cuprinsă şi datoria SimPlus către RATP, precum şi banii care trebuie livraţi, doar în urma unei decizii a instanţei, de către operatorii GSM, în contextul în care din luna noiembrie aceştia nu au mai achitat banii nici în conturile SimPlus. Regia de transport intenţionează să relanseze serviciul de plăţi prin SMS, dar oficialii RATP nu au oferit şi un termen precis pentru acest lucru. În prezent, regia caută un alt partener, dar studiază şi alternativa încheierii de contracte cu fiecare operator de telefonie mobilă în parte. Reprezentanţii SimPlus Invest SRL nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri pentru a-şi exprima un punct de vedere.

 

Comentarii