Teritorii interstiţiale – despre drumuri europene

Conform paradigmei geopolitice clasice, Rusia are nevoie pentru a-şi asigura defensiva de state tampon fidele. Doua state ex-sovietice se află sub vizorul Rusiei actuale: Belarus şi Ucraina. Din punctul de vedere al proximităţii şi al dinamicilor recente ale teritoriilor şi teritorialităţilor, Ucraina este statul care pune probleme în ecuaţia strategiilor de evoluţie economică pe termen (cel puţin!) scurt şi mediu. Ca urmare a recentelor dislocări teritoriale din Ucraina, Republica Moldova a fost propulsată în elita teritoriilor cu importanţă geostrategică. A devenit deopotrivă importantă atât pentru Rusia, cât şi pentru stucturile economice europene şi NATO. Această situaţie a fost alimentată de faptul că Republica Moldova prezintă la ora actuală o dublă faţadă geostrategică. Pe de o parte, este importantă pentru Rusia pentru a ţine în şah Ucraina, pe de altă parte este necesară Uniunii Europene şi structurilor NATO pentru a ţine conflictul cât mai departe de limitele estice ale structurilor teritoriale Occidentale.

Dar ceea ce este un avantaj strategic efemer poate deveni o capcană, ce va ţine captivă Republica Moldova în interiorul ţesutului teritorial interstiţial dintre vestul şi estul Europei, adică în afara unor structuri economice care să scoată din izolare cel mai sărac stat european. Orice alternativă e mai bună decât un status-quo ce doar va amâna rezolvarea problemei apartenenţei Republicii Moldova la o structura superioară. Chiar şi răul cel mare, pe care-l considerăm a fi integrarea în Uniunea Vamală, ar fi o mişcare mai inteligentă, decât a nu face nimic. A fi neutru într-un spaţiu intermediar înseamna a nu avea simţul istoriei. Mai mult, înseamnă a lăsa pe umerii generaţiilor viitoare povara propriilor laşităţi.

Unde se găseşte România în ecuaţia conflictului din Ucraina? Ca şi în cazul Republicii Moldova, importanţa geostrategică a ţării noastre a crescut, fiind alimentată atât de proximitatea conflictului, dar mai ales de apartenenţa la NATO. Spre deosebire de constructul politic demi-provincial de la Est de Prut, în România riscul basculării spre altă structură supra-naţională este minim – nu are decât o singură faţadă geostrategică. Din punctul de vedere geopolitic, România are o importanţă minoră, nici economia şi nici demografia, aflată de ani buni în repliere gravă, nefiind capabile să potenţeze ţara noastră ca un actor regional care să conteze. Tocmai decalajul dintre importanţa geostrategică, care ţine mai degrabă de localizarea faţă de aria de conflict, şi importanţa geopolitică nu pare a fi sesizat de către politicienii noştri. Mai mult, acest decalaj poate alimenta periferizarea şi mai agresivă a unor structuri regionale româneşti. Şi aici este vorba în primul rând de Moldova apuseană.

Nimic nu e mai rău pentru dezvoltarea ulterioară a României şi a Moldovei apusene, decât perenizarea unui spaţiu intermediar între UE şi Federaţia Rusă, care complică relaţiile şi aşa fragile dintre vestul şi estul continentului. Ce ne interesează în perspectiva dezvoltării durabile este geometria axelor strategice de circulaţie, ce sunt capabile să dezvolte fluxuri importante la nivel continental. Însă noile fracturi politice pot să le facă ineficiente. În mod normal, doua axe ar putea juca un rol important în circulaţia intra-continentală, ambele traversând Moldova apuseană. Pe de o parte este vorba de o axa Nord-Sud, suprapusă în linii mari drumului E85, iar pe de altă parte e vorba de o axă Est-Vest, care în lipsa unei relaţii eficiente trans-carpatice e mai degrabă închipuită, decât reală. Pe nici una dintre aceste relaţii pe teritoriul României nu s-a construit nici măcar un kilometru de autostradă, dar proiecte s-ar zice că avem.

Situaţia actuală a Ucrainei, dar şi noile geometrii ale frontierelor intra-ucrainiene nu ne avantajează. Pe relaţia Nord-Sud, către Lviv şi mai departe, către Polonia, faptul că Ucraina nu aparţine UE jenează dezvoltarea traficului pe cea mai scurtă relaţie dintre Istanbul şi Marea Baltică (mai scurtă cu mai bine de 400 km, decât prin Budapesta). Relaţia Est-Vest este şi mai şubredă. Lipsa unei legături eficiente transcarpatice (între Moldova şi Transilvania), cât şi complicarea decupajului politic al Ucrainei, aşază această relaţie mai degrabă în rândul construcţiilor utopice. Ceea ce ar avantaja ambele relaţii ar fi simplificarea gridului politic al Ucrainei. Dar ceea ce e bun pentru relaţia Nord-Sud, nu e bun pentru dezvoltarea unei relaţii Est-Vest, pentru că în ecuaţia travesării continentului, via Moldova apuseană, nu trebuie ignorată Rusia.

Strict geometric, pentru ca România să câştige în importanţa circulaţiei la nivel european, situaţia actuală a Ucrainei trebuie să se schimbe. Nu ne-ar avantaja o dependenţă crescută a Kievului faţă de Moscova, pentru că ar fi ineficient drumul de la Istanbul către Marea Baltică, aşa cum nu ne-ar avantaja nici apartenenţa Ucrainei actuale la UE, pentru că relaţia Est-Vest este fracturată de prezenţa îngustului teritoriu al Transnistriei.