„To be or not to be”

sâmbătă, 18 mai 2013, 01:50
3 MIN
 „To be or not to be”

Deşi e conştient că echipa pe care o pregăteşte, CSMS Iaşi, trebuie să câştige cele trei meciuri rămase de disputat în Liga I de fotbal pentru a evita retrogradarea, antrenorul Sorin Cîrţu rămâne optimist în legătură cu atingerea obiectivului

 
CSMS Iaşi a organizat ieri o conferinţă de presă la care a participat antrenorul principal al echipei, Sorin Cîrţu. Tehnicianul a reiterat ideea lansată la sfârşitul jocului cu Universitatea Cluj: “Retrogradarea încă se joacă. Trăim cu speranţa până la ultimul meci. De acum încolo, vorbim numai de jocuri decisive, pe care nu au voie să le pierzi” a declarat tehnicianul, care a făcut o paralelă legată de Cupa României: “E ca în Cupă. Trebuie să trecem de sferturi, apoi de semifinală pentru a câştiga şi finala”. Cîrţu a spus că starea de spirit a echipei s-a îmbunătăţit după victoria de la Cluj: “Întotdeauna, o victorie crează o stare de spirit bună. S-a plătit şi o primă, se dă şi un salariu. Asta e bine, pentru că principala motivaţie la jucători sunt banii, nu gloria sportivă. Am muncit bine şi în această săptămână. Bine, asta am făcut şi până acum, însă rezultatele nu ne-au ajutat. Puteam lua măcar un punct cu Braşovul şi încă două cu Chiajna şi alta era starea noastră acum”.
Şeful băncii tehnice ieşene a mai precizat că salvarea de la retrogradare trebuia rezolvată de mai mult timp şi a lăsat să se înţeleagă că principala cauză a situaţiei actuale este valoarea lotului de jucători: “Niciodată nu ai voie să te expui în ultimele cinci etape! Apar meciuri de genul «to be or not to be», rezultate indirecte, greşeli de arbitraj ori ceea ce se întâmplă acum cu Steaua. Ei au jucat împotriva noastră cu echipa bună, Viitorul profită de strategia Stelei legată de viitorul sezon, lucru care ne dezavantajează. Noi am ajuns aici pentru că mulţi jucători nu aveau ce să caute la această echipă!”.
Antrenorul CSMS, care a explicat de ce Mihălăchioaie a primit doar 75% din prima de victorie cu Universitatea Cluj (“A faultat în folosul echipei, însă tot el greşise la acea fază. Oricum, a jucat mai puţin de o oră”) s-a referit şi la modul de organizare a fotbalului românesc: “Sunt multe lucruri absurde. Dacă trei echipe nu au luat licenţa, normal e să se mai aleagă a patra care retrogradează. Asta pentru că ar trebui să fie o competiţie fair din toate punctele de vedere, nu venim cu armele la fotbal. E ciudat ca un om de fotbal precum Cîrţu, care activează de 40 de ani în domeniul ăsta, să nu poată participe la luarea unor decizii în timp ce un om din fotbal, vremelnic trecut pe aici, să poată decide”.
Referitor la jocul de luni, cu Gaz Metan Mediaş, Cîrţu a precizat că are puţine absenţe (Mihălăchioaie e suspendat, iar Gado – accidentat) şi că trebuie ca Mediaşul să fie tratat cu maximă atenţie: “Şi ce dacă nu mai au niciun obiectiv? Braşovul mai avea vreunul? Trebuie să fim responsabili pentru a ne impune”.
Altfel, conducerea clubului ieşean a anunţat că accesul elevilor şi studenţilor la partida de poimâine, dintre CSMS şi Gaz Metan, care va începe la ora 21:30, va fi gratuit.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii