De Business

Punem punctul pe știi

Tot ce trebuie să ştiţi despre declararea veniturilor

Persoanele care nu îşi declară la Fisc veniturile până luni riscă amenzi de până la 500 de lei.

joi, 23 mai 2013, 01:50
3 MIN
 Tot ce trebuie să ştiţi despre declararea veniturilor
 

Inventatorii, jurnaliştii, notarii, avocaţii, contabilii, arhitecţii sau consultanţii financiari mai au timp doar până luni inclusiv pentru a-şi declara veniturile realizate în cursul anului trecut. În total, angajaţii Fiscului aşteaptă numai din municipiu circa 20.000 de contribuabili, până acum trimiţând formularele aproximativ 12.000 de contribuabili.

Nerespectarea termenului limită sau nedepunerea formularului poate aduce amenzi cuprinse între 50 şi 500 lei. Prin formularul 200 sunt declarate cinci categorii de venituri, cele mai răspândite fiind cele obţinute din drepturi de proprietate intelectuală sau activităţi independente. Astfel, vor depune formularul persoanele fizice care anul trecut au realizat venituri comerciale din fapte de comerţ, prestări servicii, altele decât profesiile libere, venituri din profesii libere ca medic, avocat, notar, auditor, consultant, expert contabil, arhitect sau alte profesii desfăşurate în mod independent, inventatorii pentru brevete, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ şi procedee tehnice, drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea. În această categorie sunt incluse şi veniturile din activităţi independente pentru care impozitul reţinut la sursă de plătitorii de venituri reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual. Nu au obligaţia depunerii declaraţiei 200 persoanele fizice care anul trecut au realizat venituri din activităţi independente pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri  a fost final în cotă de 16%  potrivit opţiunii contribuabililor sau venituri impuse pe bază de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate. Declaraţia 200 mai trebuie depusă de către contribuabilii care au obţinut venituri din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal. Au această obligaţie persoanele fizice care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie 2012 şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, la care au intervenit modificări ale clauzelor contractuale, pentru care chiria este exprimată în valută, pentru situaţiile în care investiţiile la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului sunt efectuate de cealaltă parte contractantă sau care care au obţinut venituri din arendă şi care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real. Declaraţia se depune pentru fiecare sursă de venit. Mai trebuie să depună acest formular şi contribuabilii care au obţinut venituri din activităţi agricole pentru care venitul net se determină în sistem real. Sunt vizate veniturile obţinute din cultivarea şi vânzarea florilor, a legumelor şi zarzavaturilor în sere şi solarii amenajate, a arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor şi din exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea. Formularul mai trebuie depus pentru venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, şi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare. Formularele 200 pot fi obţinute direct, gratuit, de la sediile administraţiilor fiscale, sau de pe website-ul www.anaf.ro şi se completează în două exemplare. După completare, formularele pot fi depuse prin mijloace electronice, pe portalul www.e-guvernare.ro cu ajutorul unui certificat digital, la organul fiscal unde domiciliază contribuabilul sau împuternicitul ori prin poştă, fiind obligatorie confirmarea primirii.

Comentarii