Tragedii in lant in masivele Mont-Blanc si Ecrins din Franţa

marți, 13 august 2013, 12:35
3 MIN
 Tragedii in lant in masivele Mont-Blanc si Ecrins din Franţa

Cel puţin doi alpinişti italieni au decedat într-o avalanşă declanşată în noaptea de luni spre marţi, la o altitudine de 4.200 de metri, pe unul dintre vârfurile masivului Mont-Blanc, iar doi francezi au fost găsiţi morţi pe un gheţar din masivul Ecrins, în Franţa, relatează AFP.

Cei doi alpinişti francezi, un bărbat şi o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, au fost găsiţi morţi marţi dimineaţa, la altitudinea de 3.000 de metri, pe un gheţar din masivul Ecrins.

Alpiniştii italieni, în vârstă de 37 şi 41 de ani, originari din regiunea Piemont, au fost victimele une avalanşe care a afectat un grup alcătuit din cel puţin şapte persoane, incusiv patru italieni, un ghid grec şi clientul acestuia.

Avalanşa de pe Mont Blanc du Tacul, o primă parte a traseului de ascensiune spre cel mai înalt vârf al Alpilor (4.807 m), s-a soldat şi cu rănirea unui ghid italian, care a fost găsit viu de către echipele de salvare.

Ghidul se afla în continuare, marţi dimineaţa, în secţia de terapie intensivă de la spitalului din Annecy (sud-est).

"Ar putea exista o a patra victimă, deoarece o persoană" este dispărută, a subliniat Jandarmeria franceză, precizând că va continua căutarea acesteia în locul unde s-a produs accidentul.

"Cei trei alpinişti au fost acoperiţi (de zăpadă) într-o crevasă", a precizat Jandarmeria. "În momentul accidentului este posibil să fi fost aproximativ 40 de persoane care escaladau muntele", a adăugat ea.

Grupul a părăsit în jurul orei 2.00 refugiul Cosmiques, situat mai jos, la altitudinea de 3.600 de metri, pentru a continua ascensiunea. În total, 27 de persoane s-au adăpostit în refugiu în noaptea de luni spre marţi, au anunţat jandarmii.

Douăzeci de jandarmi, cinci pompieri şi doi salvamontişti au fost mobilizaţi pentru a interveni în locurile unde s-a produs accidentul.

"Condiţiile meteorologice sunt bune, dar zona rămâne extrem de periculoasă, deoarece stratul de zăpadă este foarte instabil. Noi am fost nevoiţi să limităm numărul de salvatori trimişi la la faţa locului. Numai doi salvatori se pot apropia de zonă cu elicopterul", a afirmat Jandarmeria.

În masivul Ecrins, cadavrele celor două victime, inclusiv al unei femei, în vârstă de 51 de ani, au fost găsite într-o crevasă cu adâncimea de 20 de metri, sub un gheţar de pe vârful Roche de la Muzelle, la altitudinea de 3.465 de metri.

Cuplul de "alpinişti amatori" francezi a părăsit luni dimineaţa un refugiu pentru a realiza ascensiunea, potrivit primelor informaţii obţinute de echipele de salvare.

"Se pare că ei au căzut în timp ce încercau să coboare", au anunţat salvatorii. Dispariţia acestor alpinişti a fost semnalată luni.

Comentarii