Trei noi surse de finanţare vor fi disponibile pentru sate. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a anunţat lansarea sesiunii de primire a proiectelor de investiţii vizând infrastructura de bază şi de acces agricol şi silvic, ca şi protejarea patrimoniului cultural.
În cadrul submăsurii 4.3 sunt alocate 32,8 milioane de euro pentru componenta de infrastructură agricolă şi 88,7 milioane de euro pentru infrastructura silvică. Beneficiarii fondurilor pot fi comunele sau asociaţii ale acestora, la care se adaugă, în cazul celei de-a doua componente, administratorii de fonduri forestiere sau proprietarii de păduri. Valoarea maximă a unui proiect se poate ridica la un milion de euro în cazul infrastructurii agricole sau 1,5 milioane de euro pentru infrastructura silvică, rata sprijinului public nerambursabil fiind de 100%.
Submăsura 7.6 vizează investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, fiind alocate pentru zonele de câmpie şi deal 70,3 milioane de euro.
Beneficiarii finanţării pot fi comunele, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice autorizate sau societăţile comerciale care deţin în administrare obiective de patrimoniu cultural de interes local. Sprijinul financiar este de 100%, în limita sumei de 500.000 euro.