Tumoră gigant, de 12 kg, scoasă din abdomenul unei ieşence

miercuri, 09 septembrie 2015, 01:58
2 MIN
 Tumoră gigant, de 12 kg, scoasă din abdomenul unei ieşence
Intervenţia a fost efectuată de o echipă de patru medici şi a durat aproape trei ore

O tumoră gigant a fost operată în aceste zile de medicii ieşeni. Pacientă a fost o femeie în vârstă de 49 de ani, care s-a prezentat la Spitalul Căi Ferete (CF) Iaşi după ce în ultimul an a observat că îi creşte abdomenul. În urma analizelor efectuate, medicii au observat o anemie severă şi o tumoră de 12 kilograme.

Femeia le-a povestit cadrelor medicale că în ultimii ani a lucrat în străinătate şi a amânat de multe ori vizita la medic. Chiar dacă descoperirea ei a fost făcută în urmă cu doar câteva luni, medicii spun că o tumoră atinge asemenea dimensiuni în câţiva ani. “Tumora s-a dezvoltat în aproximativ cinci sau şase ani, cel mai probabil. Pacienta a sesizat relativ recent că există o problemă. Avea o anemie severă, hemoglobina 4,6 când în mod normal ar trebui să fie în jur de 12-14, deci vă daţi seama că sângele ei era transparent, mai mult apă decât sânge, dacă am putea zice”, a explicat dr. Mihai Glod, managerul Spitalului CF Iaşi şi medicul care a operat-o pe pacientă.

Femeia a fost operată în cel mai scurt timp, iar intervenţia a fost efectuată de o echipă de patru medici şi a durat aproape trei ore. Din cauza greutăţii şi a dimensiunii tumorii, mare parte din vasele de sânge aflate în zona abdominală au fost comprimate, iar tumora a fost înlăturată de medici treptat. ” De regulă o astfel de tumoră comprimă, împinge ureterele şi tot ce înseamnă retroperitoneal poate să comprime. Riscul major la pacientă era ca în momentul în care cava (vena – n.r.) se decomprimă vă daţi seama că un volum mare de sânge revine şi riscă să intre în şoc hipovolemic. Pentru că, în momentul în care se deschide cava cu tot cu iliace, care înseamnă un cumul de aproximativ un litru şi jumătate de sânge, atunci sunt cu adevărat probleme. De asta şi decompresiunea tumorii s-a făcut treptat, pentru a da posibilitatea pacientului să se acomodeze cu noul regim de presiune peritoneal”, a adăugat dr. Glod.

În momentul de faţă medicii nu pot spune cu exactitate dacă tumora este benignă sau malignă, urmând să primească un rezultat în zilele următoare. Medicul Mihai Glod a spus că această tumoră de 12 kilograme este a doua ca dimensiune operată în carieră. Prima avea o greutate de 16 kilograme, iar intervenţia avut loc în urmă cu 16 ani. 

 

Comentarii