Uite acuşi, vine Marius Lăcătuş!

luni, 14 octombrie 2013, 01:50
3 MIN
 Uite acuşi, vine Marius Lăcătuş!

Fostul internaţional este aşteptat astăzi în Iaşi, pentru a semna contractul cu CSMS. Naşul său, Ioan Nagy, care-i va fi “secund”, a coordonat antrenamentul de ieri al echipei ieşene. Antrenorul cu care s-a început campionatul, Costel Enache, şi-a reziliat sâmbătă acordul cu Iaşul

 

 
CSMS Iaşi va avea, începând de mâine, un nou antrenor principal. Marius Lăcătuş, care a ajuns ieri în Bucureşti, din Spania, unde a locuit în ultima perioadă, este aşteptat în cursul serii de astăzi la Iaşi, pentru a semna un contract cu CSMS. Mâine, cel supranumit “Fiara” în perioada în care juca, va coordona primul antrenament al echipei ieşene. În afara declaraţiilor oficiale ale conducătorilor ieşeni, certitudinea mutării este dată şi de faptul că naşul lui Lăcătuş, Ioan Nagy, care va fi antrenor secund la Iaşi, a condus antrenamentul de ieri al formaţiei de ligă secundă, el urmând a coordona şi şedinţa de pregătire din această dimineaţă.
În ceea ce-l priveşte pe antrenorul cu care echipa de ligă secundă a început sezonul, Costel Enache, acesta şi-a reziliat contractul, pe cale amiabilă, sâmbătă, după antrenament.
În condiţiile în care preşedintele clubului ieşean, Florin Prunea, a fost plecat în week-end din Iaşi, pentru a participa la un botez, prezentarea deciziilor privind stafful tehnic a fost făcută la vestiar de preşedintele Comitetului Director al CSMS, Leonida Antohi. “Am fost la jucători şi le-am prezentat deciziile luate de conducere în privinţa staff-ului tehnic. În locul lui Costel Enache, care şi-a reziliat contractul, antrenor principal va fi Marius Lăcătuş, care va prelua echipa marţi. Până atunci, Nelu Nagy va coordona echipa. Totodată, le-am transmis jucătorilor nemulţumirile pe care le are toată lumea faţă de prestaţiile lor, începând cu primarul. Le-am cerut să aibă grijă la viaţa particulară şi să considere acest moment drept un nou început. Am încredere că Marius Lăcătuş, un tip echilibrat în viaţa particulară, dar o «fiară» în teren, va putea trezi această echipă, în care s-a investit mult” a spus Antohi, care a fost însoţit de vicepreşedintele CSMS, Cristi Stărică.
În ceea ce priveşte programul echipei pentru zilele următoare şi componenţa staff – ului tehnic, lucrurile vor fi clarificate mâine. “Telefonic, Lăcătuş a spus că nu ţine neapărat să plece cu echipa din Iaşi. Dacă va fi mulţumit de condiţiile de la stadion, se va rămâne în Copou zilele următoare, pentru un cantonament. În ceea ce priveşte staff-ul cu care Marius va lucra, acesta va fi stabilit tot de el. Până la sosirea noului antrenor principal, Nagy va lucra cu Adi Kereszy şi Benone Dohot, cei care au colaborat şi cu Enache, Ciprian Panait trimţându-ne un certificat medical. Echipa de asistenţi va fi bătută în cuie de Lăcătuş“ a mai declarat şeful Comitetului Director.
 
 
Lăcătuş: “Abia aştept să încep munca!”
 
Aseară, imediat ce a sosit pe aeroportul din Bucureşti, Marius Lăcătuş a declarat: “Orice echipă pe care o antrenez e o provocare pentru mine. Cred că mă voi înţelege cu Iaşul. Cu mine se negociază uşor. Florin Prunea e prietenul meu de mult timp, aşa că nu au fost probleme să mă convingă să vin la Iaşi. Ştiu seria, am urmărit şi Rapidul, care, alături de Clinceni, e cel mai periculos adversar. Abia aştept să încep munca. Mă bucur că am revenit în România, însă sunt trist că nu voi avea lângă mine familia, care a rămas în Spania”.

 

Comentarii