Umbra Rusiei la Barcelona

Cu exact un an în urmă, pe 25 septembrie 2016, hotelul Ritz-Carlton din Moscova găzduia o conferinţă intitulată cuminte "Dialogul Naţiunilor", organizată de un ONG rusesc, "Mişcarea anti-globalizare". Rostul conferinţei care reunea reprezentanţi ai unor mişcări separatiste din diferite părţi ale lumii era acela de a promova "o lume multipolară fără hegemonia americană". Adică cam ce spunea şi Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, la tradiţionala conferinţă de securitate de la Munchen care avea să aibă loc peste doar câteva luni.

Kremlinul, unul dintre sponsorii evenimentului, are însă o viziune foarte selectivă din acest punct de vedere. Există separatism bun şi separatism rău. Demersurile pentru mai multă autonomie ale cecenilor sau tătarilor din Crimeea, deci nicidecum pentru ceva radical precum secesiunea, sunt rele, iar cei care militează în sprijinul unor astfel de doleanţe sunt descrişi drept "agenţi americani", şi riscă până la 5 ani închisoare. În schimb cele care au creat enclave pro-ruse în alte ţări, în Donbas, în Georgia, în Transnistria, sunt bune drept pentru care sunt sprijinite de Moscova. La fel, secesiunea Kosovo a fost un lucru rău, însă separarea Scoţiei sau Cataloniei trebuie salutate drept un triumf a demnităţii, al voinţei de autodeterminare a popoarelor. La fel ca şi Crimeea.

Printre participanţii la conferinţa de la Moscova s-au aflat, alături de tot felul de figuri exotice, precum reprezentanţii unor mişcări separatiste din Texas sau California (care şi-a deschis chiar o "ambasadă a Californiei" în Federaţia Rusă), şi un delegat al mişcării separatiste din Catalonia care, relatează presa spaniolă, ar fi promis că o Catalonie independentă va recunoaşte anexarea Crimeei şi va milita în UE pentru ridicarea sancţiunilor.

Aşa cum face de obicei, Vladimir Putin, personal, s-a ferit să emită o poziţie tranşantă privind referendumul din Catalonia, chiar dacă doi dintre liderii cu care se află în relaţii cordiale, Nicolas Maduro, din Venezuela, şi Viktor Orban, la Budapesta, şi-au exprimat deschis sprijinul pentru independenţa regiuni. Lucru care, în ceea ce îl priveşte pe premierul maghiar, nu a trecut probabil neobservat la Bucureşti. Însă faptele spun mai mult decât orice fel de declaraţii. Cele două canale ruseşti de propagandă externă, televiziunea RT şi Sputnik, au militat activ în favoarea independenţei Cataloniei. Şi cel puţin la fel de relevant e şi faptul că doi dintre cei mai importanţi agenţi de influenţă ai Rusiei, Edward Snowden şi, mai ales, Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, s-au activat şi ei brusc cu câteva săptămâni înaintea referendumului de pe 1 octombrie.

După 10 septembrie, Assange a trimis peste 100 de tweets, în catalană şi engleză, în sprijinul mişcării secesioniste postând la un moment o fotografie de arhivă de la intervenţia brutală a armatei chineze împotriva demonstranţilor din Piaţa Tinanmen cu legenda "Spania, asta nu va merge în Catalonia!". Ceea ce la prima vedere pare ciudat pentru că nu există absolut nici un fel de legătură între cele două situaţii. Cum pare bizar interesul brusc al lui Julian Assange pentru mişcarea separatistă din Catalonia, o regiune de care nu este legat în nici un fel, deşi preocupările sale declarate sunt cu totul altele.

Presa spaniolă relatează că din cele 150 de mii tweet–uri şi retweet-uri distribuite sub hashtag-ul #Catalonia în perioada premergătoare referendumului 40 de mii sunt trimse de Assange, 8 mii de către Snowden, 2 mii de către WikiLeaks şi 600 de către RT. Iar ideea comparaţiei între Barcelona şi Piaţa Tiananmen din Beijing o regăsim prima dată într-un comentariu difuzat de RT, inspirat la rândul său din The Independent, publicaţie aflată în proprietatea unui oligarh rus.

În paralel RT şi Sputnik au atacat vehement El Pais, cel mai important cotidian spaniol, care cu câteva zile în urmă a dezvăluit că o parte dintre fotografiile cu imagini violente care ilustrau intervenţia în forţă a jandarmilor spanioli în timpul desfăşurării referendumului, fotografii care au fost masiv distribuite pe reţelele sociale pentru a amplifica tensiunea, erau de fapt false, fie datau de la evenimente petrecute cu ani în urmă, fie au fost modificate în Photoshop spre a le conferi mai mult dramatism.

E drept, o mână de ajutor a dat şi presa liberală din Europa. The Guardian, de pildă, care pe 21 septembrie i-a oferit cu generozitate un spaţiu editorial lui Carles Puigdemont, preşedintele autorităţilor regionale din Catalonia, unul din liderii mişcării separatiste, articol distribuit imediat de Snowden pe reţeaua Twitter. La fel cum au procedat, de o manieră iresponsabilă, şi o serie de înalţi demnitari de la Bruxelles care au încurajat-o pe Nicola Sturgeon, liderul SNP – formaţiune politică care militează pentru independenţa Scoţiei -, în speranţa că în acest fel îi vor aplica o lovitură Londrei. Iată că acum acest tip de comportament, care i-a încurajat pe catalani, riscă să destabilizeze sever, din interior, chiar UE în ansamblu.

Cu câteva zile înainte de referendumul din 1 octombrie, Julian Assange a avut o intervenţie video găzduită de Universitatea din Barcelona în cursul căreia a opinat că tot acest conflict între statul spaniol şi Catalonia este "un moment de referinţă în istoria Occidentului", spunând că acest tip de acţiuni trebuie repetate în alte părţi, dând exemplu unui plebiscit pentru independenţa Californiei care, speră el, va fi organizat în 2018. Nu e deloc lipsit de interes faptul că liderul mişcării separatiste din California, Louis Marinelli, şi-a mutat reşedinţa în Rusia în luna aprilie. Cu alte cuvinte peste tot regăsim mâna Moscovei.

În acest punct, devine limpede că Assange şi Snowden nu au făcut decât să operaţionalizeze strategia Rusiei de a destabiliza Occidentul, pe toate căile posibile. Este exact ceea ce, am aflat recent că, au făcut şi în America, prin Facebook, incitând tensiuni rasiale plecând de la incidentele din Ferguson. Sau, ceea ca au făcut şi în timpul referendumului din Scoţia. Agenda Kremlinului pentru Europa are în vedere două obiective majore: 1. dezagregarea, sau măcar destabilizarea severă a Uniunii Europene şi 2. dizolvarea legăturilor dintre America şi Europa, inclusiv prin subminarea NATO. Iar dacă judecăm după felul în care arată astăzi contextul european, după Brexit şi recrudescenţa mişcărilor separatiste din Spania, Marea Britanie, Belgia sau Italia planul pare să meargă de minune. Mai ales pentru că de partea cealaltă se confruntă cu societăţi deschise, vulnerabile, în care agenda progresistă care a prezentat atâta vreme statele naţionale drept o anomalie, valorile tradiţionale drept nişte lucruri depăşite şi avansau primatul relativismului moral în care fiecare este îndreptăţit să facă aproape orice, toate au creat un teren propice de acţiune pentru redutabila maşinărie de propagandă şi destabilizare pusă la punct la Moscova.