UMF a premiat zece profesori emeriţi, cu ocazia împlinirii a 134 ani de existenţă (FOTO)

vineri, 06 decembrie 2013, 22:19
3 MIN

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a încheiat manifestările aniversare pentru celebrarea a 134 de ani de existenţă printr-o gală festivă pe parcursul căreia a premiat 10 profesori emeriţi. Aceştia din urmă, conform reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior, s-au remarcat atât printr-o prezenţă didactică activă, fiind cunoscuţi în rândul studenţilor, cât şi printr-o cercetare ştiinţifică intensă, atât clinică dar şi fundamentală. Festivitatea s-a desfăşurat în Sala Mare a Teatrului Naţional, începând cu ora 18.00. „Ne putem pune întrebarea de ce trebuie ca o universitate să sărbătorească anul înfiinţării. De ce trebuie ca o universitate să meargă pe acest simbolism astfel încât, în fiecare an, să reamintească societăţii pentru ce există? Fiindcă, în orice comunitate, universitatea îi reprezintă inima şi creierul. Reprezintă motorul, cea care construieşte idei şi, prin urmare, care are o responsabilitate socială şi, în acelaşi timp, o obligaţie de a realiza invitaţii sociale. Vorbim despre o cetate universitară. O fortăreaţă care apără. Şi ce să apere o universitate mai bine decât valorile şi demnitatea fiecărui cetăţean al unei ţări?“, a declarat prof.dr. Vasile Astărăstoae, rectorul instituţiei de învăţământ superior în deschiderea ceremoniei.

Acesta a pus accentul atât pe rolul universităţii în societate cât şi pe cel al mentorilor. Şi în această cheie, prezentatoarea evenimentului, actriţa Cosmina Stratan, laureată a premiului pentru cea mai bună interpretare feminină de la Cannes în 2012 pentru rolul din "După Dealuri", i-a prezentat pe cei zece profesori emeriţi care urmau să fie recunoscuţi printr-un premiu de către rectorul Astărăstoae, aflat pe scenă. Astfel, le-a fost înmânată o diplomă, pe rând, profesorilor doctori Vasile Costinescu, Dumitru Buiuc, Dan Moraru, Mircea Covic, Vasile Dorneanu, Ioan Dănilă, Eugen Carasevici, Octavian Baltag, Dan Mihail Datcu, Eugen Târcoveanu. Seara a fost încheiată cu un recital al „Flautului de aur“ al lui Ioan Bogdan Ştefănescu şi pe melodiile la chitară clasică ale lui Bogdan Mihăilescu. La sfârşit, actorul Horaţiu Mălăele a ţinut un recital în faţa sălii pline a Teatrului Naţional.

Cu o seara înainte, joi, în Aula Bibliotecii Centrale „Mihai Eminescu“, a avut loc o „petrecere cu poezie, prieteni şi trufe de ciocolată“, în care, în prezenţa cadrelor didactice şi ale studenţilor de la Medicină, poeţii Nora Iuga, Ioan es. Pop, Ion Mureşan, Emil Brumaru, Nichita Danilov, Teo Dună, Constantin Acosmei şi Horia Gârbei au susţinu o serie de discuţii şi de lecturi de poezie. În încheiere, a avut loc un concert de jazz susţinut de Maria Răducanu şi de Mircea Tiberian.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii