Un „mic oraş”a intrat în pământ

marți, 22 decembrie 2015, 02:49
2 MIN
 Un „mic oraş”a intrat în pământ

Peste 30 de clădiri s-au prăbuşit într-un oraş din China.

Cel puţin 91 de persoane erau date dispărute ieri, la o zi după o alunecare de teren care a îngropat aproximativ 30 de clădiri în noroi, în oraşul Shenzhen, din sudul Chinei. Incidentul s-a produs după ce o grămadă de pământ şi deşeuri de materiale de construcţii s-a prăbuşit, a precizat ieri Ministerul Resurselor Naturale. Potrivit unui locuitor citat de ziarul local Beijing, grămada de pământ şi deşeuri, acumulată după lucrările de construcţii din ultimii doi ani, era înaltă de 100 de metri. "Am văzut cinci sau şase clădiri îngropate. Unele dintre ele erau cămine pentru muncitori. Cred că au fost prinse sub dărâmături câteva sute de persoane", a declarat un locuitor. O conductă de gaze din zonă a explodat în urma alunecării de teren.  Potrivit presei oficiale, 59 de bărbaţi şi 32 de femei erau dispăruţi ieri, după ce "valurile uriaşe" de noroi au demolat o zonă de 60.000 de metri pătraţi, inclusiv un parc industrial.

Cel puţin 33 de clădiri au fost îngropate sau distruse, inclusiv 14 fabrici, două clădiri de birouri, o cantină, trei cămine şi 13 clădiri mai mici, a declarat luni dimineaţă, într-o conferinţă de presă, viceprimarul oraşului Shenzhen, Liu Qingsheng. Şapte persoane au fost salvate, dar eforturile celor aproape 1.500 de salvatori au fost îngreunate de ploaie şi noroi, a afirmat un oficial din Biroul pentru situaţii de urgenţă din Shenzhen.

 

Comentarii