Un prunc a rămas fără mămică din cauză că ea a ajuns prea târziu la spital în Iaşi

vineri, 13 februarie 2015, 02:58
3 MIN
 Un prunc a rămas fără mămică din cauză că ea a ajuns prea târziu la spital în Iaşi

Conducerea Maternităţii „Cuza Vodă“ spune că de vină ar fi tuberculoza neanunţată a soţului acesteia.

Conducerea Maternităţii „Cuza Vodă“ spune că tânăra din Huşi care a decedat la Iaşi a fost transferată prea târziu aici. Ea a decedat la o săptămână după naştere la Spitalul de Boli Infecţioase. În cadrul unei conferinţe de presă, prof.dr. Maria Sta­matin şi managerul unităţii medicale, prof. dr. Mircea Onofriescu, au prezentat rezultatele anchetei interne, ce a fost declanşată în urma decesului tinerei de 20 de ani, Oana Acsinte.

Dr. Onofriescu a precizat că pacienta a fost transferată cu întârziere de la Huşi, mai precis după şapte zile în loc de 24 de ore, aşa cum prevede protocolul. Pentru că era o sarcină cu risc infecţios şi de naştere prematură, femeia trebuia adusă la o maternitate de gradul III, şi nu transferată la Spitalul de Boli Infecţioase, cum s-a întâmplat. „Probabil, dacă era trimisă de la Huşi mai repede, lucrurile evoluau mult mai bine. Această gravidă şi ulterior lehuză a fost urmărită cu cea mai mare atenţie de un grup de oameni şi de asistente din maternitatea noastră şi a fost tratată în ultimele opt zile de viaţă la Spi­talul de Boli Infecţioase. Acolo au fost făcute nişte consulturi interdisciplinare, au fost chemaţi şi cei de la pneumologie, au fost chemaţi chirurgi care au examinat-o“, a precizat managerul unităţii sa­nitare.

De asemenea, un alt factor care a dus la agravarea stării de sănătate a tinerei mame e acela că soţul ei se afla sub tratament de şapte luni de zile pentru tuberculoză. Astfel, în urma consultaţiilor me­dicilor de la Spitalul „Sf. Spiridon“, unde îi este făcut femeii un CT, se pune diagnosticul de tuberculoză generalizată. „Colega Ciupilan şi medicul de la ATI au spus că pacienta trebuie să mai vadă o dată un chirurg. Ajunge în UPU, face un CT toraco-abdominal şi este solicitat ulterior consultul chirurgical. La acest CT se decelează pleurezie bilaterală, ascită în cavitatea peritoneală, deci lichid, difuz, şi foarte multe adenopatii peritoneale, celiatice, subdiafragmatice la care medicul chirurg spune aşa: observaţie – tuberculoză generalizată cu lichid de ascită şi pleurezie şi nu este abdomen acut chirurgical“, a explicat prof. dr. Maria Stamatin, directorul medical al maternităţii.

Pacienta a urmat apoi un tratament pentru tuberculoză şi a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase, unde din cauza bolii funcţiile vitale i-au cedat. Tânăra de 20 de ani a născut un bebeluş sănătos, care în prezent se află sub suprave­gherea medicilor de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“.

CITIŢI ŞI: Un nou SCANDAL în lumea medicală din Iaşi! Medici acuzaţi de malpraxis. O fată a murit

Familia unei tinere care a fost plimbată între patru spitale din Iaşi şi care a murit la câteva zile după ce a născut prin cezariană îi acuză pe medici de malpraxis, depunând o plângere la Poliţie, în timp ce medicii susţin că femeia avea mai multe afecţiuni, între care o infecţie gravă la plămâni.

 

Comentarii