Caută 
5 MIN
Video
România – Elveţia 1-1 (1-0). Calificarea tricolorilor în optimile Euro 2016 depinde esenţial de victoria în faţa Albaniei.
România: 12. Tătăruşanu – 22. Săpunaru, 6. Chiricheş, 21. Dr. Grigore, 3.Raţ (‘62– 16. Filip) – 18. Prepeliţă, 8. Pintilii (’46 – 5.Hoban) – 11. Torje, 19. Stancu (’83 – 14. Andone), 7. Chipciu – 13. Keşeru. Antrenor: Anghel. Iordănescu.
Elveţia: 1. Sommer – 2. Lichtsteiner, 22. Schär, 20. Djourou, 13. Rodriguez – 11. Behrami, 10. Xhaka – 23. Shaqiri (’90 – 17. Tarashaj), 15. Dzemaili (’83 – 6. Lang), 18. Mehmedi – 9. Seferovic (’64 – 7. Embolo). Antrenor: Vladimir Petkovic.
Cartonaşe galbene: Prepeliţă (’22), Chipciu (’24), Keşeru (’37), Grigore (’76) – Xhaka (’50), Embolo (‘90^3).
Arbitru: Serghei Karasev (Rusia).
1-0, min. 18: Lichtsteiner îl trage de tricou în careu pe Chipciu, iar Stancu transformă lovitura de la 11 metri.
1-1, min. 57: Mehmedi, de lângă Chipciu, cu un şut dintr-o poziţie uşor lateral stânga, de la 9 metri, la colţul lung, după un corner de pe stânga executat de Rodriguez şi o respingere neconvingătoare.
Cu 12 ani fără o săptămână înaintea duelului de pe Parc des Princes, Iordănescu suferea una dintre cele mai severe eşecuri ale sale şi a formulei care a rămas în istorie drept Generaţia de Aur. Românii erau umiliţi la San Francisco de Elveţia lui Chapuisat, Knup şi Sutter: 1-4, cu trei goluri încasate în actul doi.Aseară, cu o garnitură formată din jucători aflaţi la ani distanţă, la propriu şi la figurat de echipa care în ’94 avea să se trezească repede şi să ajungă aproape de semifinala Mondialului, “Generalul” viza revanşa, mai ales că prelungirea rezervărilor în Franţa şi după 19 iunie depindea mult de rezultatul noului duel cu elveţienii.
Patru schimbări în primul “11”
Pentru a-şi atinge scopul, antrenorul tricolorilor a încercat să-l surprindă pe Vladimir Petkovic. Deşi prestaţia din primul meci, cu Franţa, fusese apreciată la unison ca fiind peste aşteptări, formula de start din disputa cu echipa gazdă a fost modificată serios: Prepeliţă, Torje şi Keşeru le-au luat locurile lui Hoban, Popa şi Andone, iar Stancu a fost mutat în centru, în locul lui Stanciu, lăsându-i loc liber în banda stângă lui Chipciu.
Intrarea ultimului avea să se dovedească inspirată, acţiunea stelistului din minutul 18, prima importantă a tricolorilor, explicând de ce Juventus îl vrea pe Dani Alves, deşi Lichtsteiner a fost om esenţial la torinezi în ultimii ani. Fundaşul dreapta a comis uşor un penalty care i-a dat posibilitatea lui Stancu să-şi depună candidatura pentru titlul de golgeter al grupelor.
Golul a fost nedrept după aspectul startului, dominat de elveţieni, care au profitat de problemele defensive ale tricolorilor, unde joacă o rezervă de la Napoli, un fotbalist exilat în deşert de francezi ori un fost căpitan, care dă senzaţia că şi-a prelungit prea mult cariera, şi au fost aproape de a înscrie prin Seferovic, în minutele 6 (şut la o palmă pe lângă, de la 11 metri) şi 16, când Tătăruşanu a respins. Portarul nostru a confirmat că şi-a tonifiat corespunzător mâinile moi din partida cu Franţa şi a mai parat până la pauză şutul puternic al lui Schär (’20), de la 20 de metri şi lovitura liberă de la 25 de metri executată de Rodriguez (’33), elveţienii mai având şi un “cap” periculos, trimis de Dzemaili (’38) pe lângă poartă. Pe lângă încercarea de a absorbi presiunea adversarului, care a avut o posesie consistentă în primul act, 63%!, fapt generat şi de lipsa de consistenţă a jocului închizătorilor, în spcial al lui Prepeliţă, tricolorii au avut şi 4 minute de atac foarte bune: Chipciu a trimis pe lângă poartă din lateral stânga (’25), iar Săpunaru a trimis în bară, de la 9 metri în minutul 28.
Frustrarea faptului că au câştigat inutil în primul act şi la alte capitole statistice (10-7 la şuturi, 4-1 la încercări cadrate, 5-2 la cornere, 12-7 la lovituri libere) s-a simţit în startul actului secund în jocul elveţienilor. Mană cerească pentru soldaţii “Generalului”, care au preluat iniţiativa: Hoban a trimis pe lângă poartă (’46), iar Torje (’52) a fost la un pas să-l silească pe Djourou să înscrie în proprie poartă.
Cursul meciului, care era perfect, a fost schimbat brusc în minutul 57, când românii au uitat că unul din punctele forte ale elveţienilor sunt fazele fixe, Mehmedi egalând.
Aşteptata reacţie imediată a românilor, văzută în partida cu Franţa, nu a venit. Tricolorii nu au fost în stare să speculeze problemele defensive serioase ale adversarului, etalate din plin în disputa cu Albania, încercările timide ale lui Keşeru (’65 şi ’78) ori şutul sănătos trimis de Torje (’70), din lovitură liberă de la 35 de metri, nefiind suficiente pentru a-l învinge pe Sommer.
Mai periculoasă a fost trupa lui Petkovic, însă, spre norocul nostru, celebra precizie elveţiană e valabilă doar la ceasuri, nu şi la fotbal, fapt demonstrat de Shaqiri (’60 şi ’77 – din lovituri libere şi ’74 – din “foarfecă”), Embolo (’68 – “cap” de la 6 metri) ori Dzemaili (’77). S-a terminat astfel 1-1, rezultat care, după aspectul şi cifrele meciului (39-61% posesie, 4-6 şuturi pe poartă, 6-7 şuturi pe lângă, 4-6 şuturi blocate, 4-7 cornere, 244-528 pase, cu o precizie de 74% respectiv 86%), ne avantajează.
Pe lângă confirmări (jucăm mai bine cu echipe mari, nu avem nicio individualitate, suferim la organizarea defensivă, Tătăruşanu fiind cel mai bun om al nostru, dar şi la faza ofensivă, ambele goluri de până acum fiind marcate din penalty), eternele discuţii despre schimbări (n-au fost folosiţi jucători de execuţie, precum Alibec ori Sânmărtean, într-un meci în care părea că puteam marca doar din sclipiri individuale) ori surprize plăcute (venite, din păcate, doar din tribune, “România” bătând la scor “Hop Schwiyz”), surpriza neplăcută a apărut la capitolul fizic, atuul la care apelam de regulă pentru a diminua diferenţele faţă de alte echipe. Or, când alergi 102,7 kilometri, cu aproape 4 mai puţin faţă de adversari, e imposibil să obţii mai mult decât un punct, iar calificarea în optimi să fie condiţionată de obţinerea victoriei în disputa cu Albania, de duminică.
