Un „şofer” foarte tânăr, fără permis, i-a pus pe poliţişti să-l urmărească prin Păcurari

luni, 16 iunie 2014, 01:56
1 MIN
 Un „şofer” foarte tânăr, fără permis, i-a pus pe poliţişti să-l urmărească prin Păcurari

Un tânăr de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost identificat de poliţiştii de la Biroul Rutier fără permis.

Fapta ieşeanului a fost descope­rită în noaptea de 14 spre 15 iunie, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi. „În noaptea de 14 spre 15 iunie, poliţiştii din cadrul Sec­ţiei 2 Poliţie, în timp ce-şi desfă­şu­rau activitatea în zona Păcurari, au efectuat semnal regulamentar de oprire şoferului unui autotu­rism, care a refuzat să opreas­că, continuându-şi depla­sarea“, au precizat poliţiştii.

Agenţii au urmărit autoturismul cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, reuşind să îl oprească în scurt timp. „Şoferul a fost identificat V. Ne­culai, de 19 ani, din municipiul Iaşi şi a fost condus la sediul Poliţiei pentru verificări, alături de cei 4 pasageri din autotu­rism“, au mai menţionat reprezentan­ţii IPJ.

În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au aflat că şoferul nu posedă permis de conducere, pe numele său fiind întocmit, în acest sens, un dosar penal.
 

Comentarii