UPA a părăsit cea mai înaltă clădire din Iaşi. Acolo se va muta UMF

sâmbătă, 07 martie 2015, 17:10
2 MIN
 UPA a părăsit cea mai înaltă clădire din Iaşi. Acolo se va muta UMF

În fostul sediu al Universităţii „Petre Andrei“ se va muta Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, care l-a cumpărat la o licitaţie organizată de Fisc.

La şapte luni de la vânzarea sediului Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi, în urma executării silite, către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, sediul a fost vacantat. În urmă cu două săptămâni, conducerea UPA a luat decizia de a se muta cu toate resur­sele din clădirea de 13 etaje din Târgu Cucu în fostele sedii pe care le deţinea în zona Fundaţiei, unde a fost sediul Con­su­latului Republicii Moldova la Iaşi şi unde a mai avut sediu în urmă cu zece ani. Astfel, decanatul şi rectoratul s-au mutat acolo.

„Am luat decizia de a profita de vacanţa de iarnă a studenţilor şi am fă­cut o mutare rapidă, ca soluţie pe termen scurt, ca să nu afectăm cursurile pe se­mestrul al doilea. În amplasamentele de pe Ştefan cel Mare care sunt acum ale Mitropoliei am realizat o înţelegere amiabilă cu aceştia să mai folosim sălile în paralel cu ei şi semestrul acesta“, a precizat prof.dr. Doru Tompea, rectorul UPA din Iaşi. Acesta susţine că spaţiile în care îşi desfăşoară acum activitatea universitatea sunt suficiente pentru că numărul de studenţi a scăzut de la 5.000, pe vremea în care era ocupată integral clădirea-turn din Târgu Cucu, la undeva puţin peste 1.000.

„Cu UMF-ul vom continua procesul în instanţă. Aceştia au cerut strămutarea la Bârlad invocând notorietatea cazului“, a adăugat recto­rul. Momentan, în holul clădirii au mai rămas o serie din mobilierul pe care universitatea nu l-a luat la mutare. Câteva zeci de cutii, două combine frigorifice şi elemente ale unui mobilier de lemn stau acum la intrare.

„UMF vrea să preia mobilierul din cele şase amfiteatre mari şi din Aulă, iar noi vom fi de acord pentru că vom com­pensa şi la Fisc, fiind gajate acolo“, a adăugat rectorul. Acesta a precizat că şi în cazul în care UPA din Iaşi va câştiga procesul din instanţă clădirea va fi scoasă a doua zi la vânzare pentru a acoperi cre­an­ţele către bugetul de stat, iar universitatea se va orienta către cumpărarea sau închirierea unui spaţiu mai mic, de cel mult 2.000 de metri pătraţi, de la 1 octombrie 2015.

Comentarii