Urme româneşti în mass-media din Germania

Surprize-surprize

Într-una din serile dinainte de Crăciun, am prins din zbor cazul unui băiat din România adoptat de o familie germană. Dorinţa lui, după ce-a devenit major, a fost să-şi găsească&cunoască mama biologică. Părinţii adoptivi l-au susţinut. Aşa a ajuns la o emisiune gen „Surprize, surprize”, echipa emisiunii chiar i-a găsit mama – era undeva în sudul Italiei la muncă (clasic românesc, cum ar veni) – şi a adus-o-n emisiune în Germania, unde băiatul a cunoscut-o. Lacrimi, emoţii şi lacrimi…

„Ursuletzule!”

De sau după Crăciun, am văzut un film german bunicel: un om de afaceri mai în vârstă care a făcut niscaiva anişori de puşcărie pentru evaziune fiscală şi care are copii adulţi, fata cea mare conducându-i firmele în lipsa lui, este recăsătorit (n-am reţinut ce era cu mama copiilor săi maturi) cu Dina, o tânără care, am dedus (în film nu s-a spus) trebuie să fi fost româncă (sau basarabeancă?), de vreme ce l-a alintat pe vârstnicul soţ în câteva rânduri cu… „Ursuletzule”!

„Englezoaica” Andrea Stroe

În Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung din 27 decembrie (nr. 52, ultimul pe 2015), la secţiunea Economie am dat în articolul „Ce aveţi voi britanicii împotriva Europei?” peste o româncă stabilită la Londra: „Cred că multor adversari ai UE le e teamă de străini şi n-au habar de economie”, este citată Andrea Stroe, care-i „originară din România şi lucrează la Londra în domeniul modei”.

„Coriandru românesc”

După Anul Nou, am revăzut o comedioară germană din 2007 (Liebe nach Rezept/ Dragoste după reţetă) în care apare o femeie de serviciu româncă, Rosha (?), care Rosha se pricepe la leacuri de (re)trezit dragostea. Îi dă soţiei unui bucătar leacul băbesc, care soţie n-are grijă, praful ajunge pe mâna chef-ului care crede că-i coriandru şi-l bagă-n nişte muffins, soţia-l întreabă de praful de la Rosha dispărut, iar soţul se miră: „N-am ştiut că-n România se cultivă coriandru!”. Tare, hăhă.

Strategul Marcel

În Berliner Morgenpost (03.01.16), am dat peste o pagină de mici poveşti cu „prima dată”. Felix Müller, de ex., povesteşte cum l-a dus taică-su prima oară la stadion: „O după-amiază de sâmbătă în anii optzeci, e ora 15.25. Stau în faţa unei copleşitoare scări de beton care duce-n cer.” Deci, Dortmund, Zidul galben… „De-i reuşea Borussiei o combinaţie frumoasă – de cele mai multe ori via Marcel Răducanu, strategul de la mijlocul terenului – /bărbaţii/ săreau în sus şi dădeau sălbatic din braţe, scoţând necontenit euforice sunete de fericire…”

Secărica şi idila

În ARD-Mittagsmagazin din 5 ianuarie, pe când spălam vasele-n bucătărie după masa de prânz, numai bine că aud ceva cu Rumänien şi Schnaps în sus şi şnaps în jos. Am lăsat totul şi fuguţa-n faţa televizorului, unde tocmai se-ncheia un reportăjel din Secuime despre traiul rustic, cum fac ei pălincă din toate fructele, iar reporteriţa ajunsese între timp la conacul contelui Tibor Kalnaky, care-ntr-o germană fluentă şi fără accent lăuda calităţile secăricăi (am dedus, pentru că în prealabil fusese vorba de chimen şi de Szekler-Kümmel – secărica secuiască) care „se bea îndeobşte înainte de masă, dar şi după, căci zahărul din ea dă energie…”, iar reporteriţa trage concluzia că „o asemenea degustare de şnapsuri în idila românească poate fi al naibii de obositoare”… Vai, reporteriţo, să te fi auzit secuii verzi cum i-ai plasat într-o „rumänische Idylle”, le-ar fi stat instant în gât secărica secuiască!

Băsescu şi filmul german

De Bobotează am văzut alt film german în care am dat peste o urmă de Românie. Anume Die Zeit mit euch (Timpul petrecut cu voi, D, 2014). Un reporter tv ieşit de curând la pensie se uită (debusolat de viaţa-i de proaspăt pensionar) la înregistrări cu transmisiuni de-ale sale. Şi ce-mi aud urechile că rosteşte reporterul la un moment dat în loc de concluzie? „O declaraţie de război la adresa preşedintelui României Traian Băsescu!".

De, scenariul va fi fost scris prin vara lui 2012, pe când Ponta şi cu Crin încercau să-l pună-n spin pe Băsescu…

P.S. Ilustraţia pentru „Urme…”? Prima Dacie taxi pe care am văzut-o în Germania, la Herrenberg – un Lodgy.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist