Val de accidente provocate de şoferi de sub 30 de ani, în acest sfârşit de săptămână. Cel mai grav caz, la Leţcani

duminică, 14 septembrie 2014, 11:59
2 MIN

Carambol cu patru autoturisme ieri la Leţcani, din cauza unui şofer tânăr şi fără experienţă care nu a acordat prioritate. Accidentul a avut loc în jurul orei 12, şi a fost provocat de şoferul unui autoturism Mazda care a ieşit de pe o stradă secundară şi intenţiona să vireze pe drumul european.

Mazda a fost lovită de un Ford echipat taxi în care se aflau două femei, acestea fiind rănite şi transportate la spital de un echipaj SMURD. După ce a lovit Mazda, Fordul a ricoşat într-un microbuz care circula pe ruta Iaşi-Leţcani şi apoi într-o Skoda care se afla parcată pe partea dreaptă a şoselei. „În acest caz este vorba despre şoferul unui autoturism care, la ieşirea de pe drumul dinspre Cogeasca, nu a acordat prioritate, fiind lovit de maşina Ford care circula dinspre Podu Iloaiei către Iaşi. Aceasta a ricoşat în alte două maşini. Victimele, două femei, care se aflau în taxi (maşina Ford – n.r.), au fost transportate la spital, fiind rănite uşor. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool. Pe numele şoferului vinovat a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei. În urma acestui accident, cele mai avariate au fost autoturismele Mazda şi Ford.

Sâmbătă s-au produs alte două accidente în municipiul Iaşi, unul fiind în intersecţia de la restaurantul Cotnari, unde un biciclist băut a fost lovit violent de un autoturism Audi, condus de un bucureştean. „Alexandru C., de 27 de ani, din Bucureşti, se afla la volanul unui Audi iar în intersecţie a lovit un biciclist, Petru A., de 32 de ani. Acesta din urmă a fost rănit grav şi transportat la spital. Biciclistul avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Celălalt accident s-a produs pe Calea Chişinăului, la ora 14,27. Andrei C., de 24 de ani, care conducea un autoturism Honda, a efectuat o depăşire neregulamentară, şi din cauza vitezei a lovit un BMW, apoi a ricoşat într-un gard. Un pasager care se afla în Honda a fost rănit uşor şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

 

 

Comentarii