Valori culturale româneşti

Ieşenii noştri i-au primit acum pe nemţenii care le fuseseră gazde la ediţia precedentă. Şi se poate spune că alternanţa celor două spaţii şi paleta dialogului (sub multiple forme) dintre cele două şcoli şi-a dovedit deja rodnicia şi rostul. Despre acesta din urmă, în special, vreau să scriu aici.

Pentru mine nu e prima oară o ocazie de a sublinia, înainte de toate, consecinţele unui efect pervers, încă durabil, al „naţional”-comunismului ceauşist, cu demagogia lui „patriotică”, de fapt, atât de măsluit patriotardă. Cântarea României?! Era ea a României sau, în realitate, a altcuiva? Şi, la fel, manipularea unei figuraţii istorice de către propaganda aceluiaşi timp, aservită nomenclaturii şi „cârmaciului” ei, cu daci şi voievozi de operetă, buni de făcut aliaţi-marionete, cu sforile trase de strategii minciunii… De la toate astea s-a trecut la atitudinea de persiflare grosieră a tot ceea ce are legătură cu ideea de patrie, de apartenenţă, cu conştiinţa identităţii etnoculturale etc. Dar e normal să se perpetueze o astfel de reacţie şi zeci de ani mai târziu? De ce să li se inducă, mai ales celor tineri, artificial şi cu cele mai joase mijloace, un astfel de complex de inferioritate identitară?

Uşurinţa cu care se rostesc şi se difuzează tot soiul de enunţuri de genul „Românul e… hoţ, leneş, neserios” ş.a.m.d., însă cine sunt cei care perorează pe o astfel de gamă a inducerii autodispreţului? Şi cum se vorbeşte şi se scrie despre ţara însăşi? Este ea vinovată de ceea ce li se întâmplă oamenilor ei, sau mai curând ar trebui să ne întrebăm despre propria noastră vinovăţie, mai cu seamă cea de la urnele de vot? Mai ştiţi şi alte neamuri care să practice aşa, într-un elan autodemolator, retorica denigrării de sine?

Ei, împotriva unei asemenea mentalităţi iresponsabile şi inevitabil perdante, avem nevoie de o pedagogie inteligentă, a refacerii încrederii în potenţialul de muncă onestă şi rodnică, de creativitate, al românilor. Dovadă – reuşita multor conaţionali în afaceri, în cariere academice şi în cercetare, în arte, în afara graniţelor României, acolo unde competiţia nu este trucată şi valorile adevărate se impun. Procesul emigrării – hemoragie a creierelor oricum nu va a putea fi stăvilit, atunci măcar să nu se plece apăsat de complexe, ci cu fruntea sus, cu o conştiinţă demnă şi a valorilor noastre.

Am fost încântat de inteligenţa şi verticalitatea morală cu care elevii de la „Eminescu” şi colegii lor nemţeni (Ana Nenescu, Sonia Sitea, Ştefania Minciună, Iulian Călin Munteanu, Andrei Tocariuc, David Viziteu, Ştefan Grădinaru) au intrat în dialog cu invitatul de la Muzeul „Mihail Kogălniceanu”, scriitorul Dan Lungu, pe tema Este România altfel?, o întrebare retorică mai curând. N-a fost o replică polemică (în ciuda ecoului intertextual) dată lui Lucian Boia, ci o intenţie de contracarare a scepticismului prin argumente concrete (FILIT şi romanele invitatului). Nu întâmplător s-a discutat despre marginalizarea satului românesc, altfel şi poate încă şi mai nedreaptă social, acum, sub ochii noştri, în postcomunism. Şi, perfect justificat, s-a accentuat şi nevoia unei terapii a mentalităţilor, a cultivării unei demne conştiinţe a identităţii noastre de români, nu una lipsită de spirit critic şi autocritic, dar nici într-un caz pornită să denigreze tot ce e românesc şi, în schimb, să exalte în neştire un rudimentar mimetism.

Dialogurile pe tema credinţei religioase şi a valorilor morale asociate creştinismului ortodox, coordonată esenţială a identităţii româneşti, problematica incitantă şi bogată în nuanţe a filmului Binecuvântată fii, închisoare!, al regizorului Nicolae Mărgineanu, vizitarea Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, concursuri pe teme de istorie şi competiţii sportive, momente artistice şi slujba religioasă de la Biserica „Sf. Sava” au completat programul celor trei zile. Neîndoielnic, nu pot încheia fără a aminti măcar numele acelora care sunt la originea întregului proiect şi „antrenorii” elevilor lor de-a lungul atâtor ediţii: profesorii Sorin Sitea şi Viorel Romulus Laiu, coordonatori şi iniţiatori ai Ideii, echipa, fără a-i mai separa pe cele două şcoli, alcătuită din profesorii Lăcrămioara Iordăchescu, Ana Măgdăliniş, Daniela Pleşca, Diogene Mihăilă, în frunte cu directorii celor două unităţi de învăţământ, prof. dr. Gabriela Săndulescu şi pr. prof. Ioan Mihoc. N-ar fi rău dacă şi alţii, arătând că le pasă de ce se întâmplă cu mentalitatea românilor în materie de identitate, s-ar molipsi de dominantele şi nivelul modelului de proiect educaţional, inteligent şi inventiv, pentru care ieşenii noştri şi partenerii lor nemţeni merită toate laudele.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar