Victor Chirilă e şef la PLR Iaşi, dar contestă excluderea sa din PNL

vineri, 12 septembrie 2014, 01:57
2 MIN
 Victor Chirilă e şef la PLR Iaşi, dar contestă excluderea sa din PNL

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Victor Chirilă, a intentat un proces împotriva Partidului Naţional Liberal şi a Consiliului Judeţean Iaşi prin care încearcă să stopeze excluderea sa din funcţia de consilier judeţean.

Chirilă a intentat proces celor două entităţi la Tribunalul Iaşi, însă, cel mai probabil, litigiul va fi soluţionat cu mult după ce în Consiliul Judeţean se va lua în discuţie excluderea sa din funcţia de consilier. Contactat telefonic, Victor Chirilă a precizat că a apelat la instanţă întrucât şi-ar putea pierde funcţia de consilier judeţean din cauza excluderii sale din PNL Iaşi, excludere care, în opinia sa, s-ar fi făcut fără respectarea normelor partidului.

Unul dintre abuzurile menţionate de Chirilă se referă la faptul că nu i-ar fi fost comunicată în timp legal decizia de excludere. Chirilă a mai precizat ieri că nu se pune problema întoarcerii în PNL. „Dacă voi fi exclus şi după asta voi obţine o sentinţă favorabilă am să cer daunele corespunzătoare perioadei în care am fost înlăturat“, a spus actualul şef pe Iaşi al PLR.

Preşedintele PNL Iaşi, Cristian Adom­niţei, nu a răspuns ieri la telefon pentru a comenta litigiul intentat de fostul său coleg de partid. Victor Chirilă a fost exclus din PNL în luna iunie a acestui an după ce şi-a manifestat în mod public, în mai multe rânduri, apropierea faţă de PSD. Unul dintre derapajele imputate lui Chirilă la acea vreme a fost prezenţa la sediul PSD la afi­şarea rezultatelor de la alegerile europarlamentare.
 

Comentarii