Vreţi să vă testaţi limitele? Încercaţi să evadaţi din aceste camere din Iaşi!

sâmbătă, 28 februarie 2015, 02:59
3 MIN
 Vreţi să vă testaţi limitele? Încercaţi să evadaţi din aceste camere din Iaşi!

Ieşenii îşi pot testa abilităţile de detectiv într-un joc de evadare real lansat de puţin timp în capitala Moldovei. Două camere de tip „Escape Room“ au fost deschise la Iaşi, independent una de alta, la începutul lunii ianuarie, iar sute de ieşeni au trecut deja pragul acestora.

Principiul jocului este simplu: te afli închis timp de 60 de minute într-o cameră, unde există o serie de indicii şi mistere pe care trebuie să le rezolvi. Puse cap la cap, îţi dezvăluie modul în care trebuie să evadezi. „Ideea în sine a pornit de la un model pe care noi l-am văzut în străinătate, care a apărut iniţial în 2011 în Budapesta, iar apoi s-a extins la nivel mondial, în timp ce în România a ajuns în 2013 la Cluj. Ne-am gândit că ar fi un model frumos şi pentru ieşeni, un mod de petrecere a timpului liber“, a precizat Costi Alupoaiei, care, ală­turi de George Adrian Popa, a lan­sat o astfel de cameră pe Lascăr Ca­targi. Camera este proiectată pentru maximum patru persoane, iar preţurile sunt cuprinse între 80 şi 100 lei/grup.

Investiţia în realizarea unei camere ajunge la 1.000 de euro

Designul şi componentele din cameră i-au costat pe antreprenori o sumă de până în 1.000 euro. La aceasta, se adaugă plata chiriei şi a utilităţilor. Până în prezent, potrivit lui Alupoaiei, peste 250 de persoane s-au aventurat în cameră, iar marea majoritate a acestora a reuşit să evadeze. Recordul camerei este de 39 de minute, cei mai mulţi dintre jucători ieşind după o perioadă de 50 de minute. În afara indiciilor din ca­meră, jucătorii pot primi, la cerere, şi un număr limitat de indicii suplimentare de la proprietari, existând posibilitatea de comunicare între cele două părţi.

„Camera în sine pe care o creăm rămâne aceeaşi. O persoană joacă o singură dată în cameră şi, de obicei, se fac recomandări mai departe către prieteni, şi nu ar fi corect faţă de aceştia să facem modificări în cameră pentru că ar însemna o experienţă diferită. În plus, există şi o competiţie între cei care joacă în cameră, cum ar fi timpul petrecut“, a punctat Alu­poaiei. În schimb, acesta a adăugat că, în luna martie, va fi lansată o a doua cameră. Mai mult, jucătorii au la dispoziţie şi camera „Puzzle Room“ de pe bulevadul Carol I, lansată în aceeaşi perioadă cu „Es­cape Room“. „A fost doar o coincidenţă. Lansarea a fost separată, iar după ce am aflat unii de alţii, am luat legătura şi am găsit o soluţie de a ne susţine reciproc“, a menţionat Alupoaiei.

„Puzzle Room“, în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară

Camera „Puzzle Room“ a fost lansată tot la începutul lunii ianua­rie. Potrivit site-ului oficial, conceptul este inspirat dintr-un joc japonez. „Tu şi echipa ta veţi fi închişi într-o cameră timp de 60 de minute. În acest timp trebuie să găseşti şi să conectezi indicii, să rezolvi puzzle-uri, să te foloseşti de logică şi intuitivitate, ca într-un final să găseşti cheia care va descuia camera“, se arată în prezentarea camerei. Or­ganizatorii jocului susţin că „Puzzle Room“ poate reprezenta o activitate plăcută şi distractivă pentru companii şi team building-uri, prieteni şi familii, turişti, gameri şi pro­fesionişti. Preţurile de la „Puzzle Room“ sunt identice cu cele de la „Escape Room“. În ambele cazuri, rezervările se pot face online sau prin intermediul telefonului mobil.

 

Comentarii