Weekend cu paracetamol, sport şi cultură

Cu paracetamol şi ceaiuri naturale „Hapciu” urmăresc alandala competiţii sportive, filme documentare, ştiri. Şi încerc să nu mă enervez. Noroc că boala mi-a tocit nervii.

* Din cauză că sunt hărţuit de boală nu pot citi. E mai uşor să vezi: fără implicare, cum ai fuma o ţigară, deconectat şi, cel mult, excitat. Dimpotrivă, cititul presupune implicare, conectare şi mai mult decât simpla excitare. O lectură adevărată nu o poţi uita curând, cum uiţi un film sau o emisiune tv. Fireşte, există şi felul modern de a citi cărţi: la foc automat şi deconectant. Dar nu lectura-supozitor mă interesează.

* Cu cărţile trebuie să ştii să te porţi asemeni fetei moşului din povestea lui Creangă cu lighioanele Sfintei Duminici: să te familiarizezi cu ele, să le lăiezi (am scris corect, Mircea?), să le domesticeşti. Altminteri, devin fiare de pradă, te duc în bolgiile ideologiilor, ale „ismelor” şi în ţinuturile seci ale Gheonoaiei, unde guri căscate stau gata să te înghită lacome.

* La FILIT am văzut doi adolescenţi discutând… lacom, cu aprindere. Nu auzeam ce spun, dar era clar că vorbeau cu pasiune. Şi cugetam: Uite, vorbesc despre un autor pe care abia l-au descoperit, iar faptul acesta este mai important decât toate discuţiile noastre, ale „specialiştilor”, decât toate discuţiile de la adunările Uniunii Scriitorilor sau de la şedinţele Academiei…

M-am oprit o vreme la aceste gânduri frumoase, apoi vechiul meu demon raţional, terestru şi postdecembrist a început să nu-mi dea pace. Dar dacă discută despre altceva? Odată, într-o berărie, am văzut un grup de tineri discutând. Eram numai eu şi ei. Trăgeam cu urechea. Discută de vreun film, de vreo carte, de fete? Nu. Treizeci de minute au lăbărţat o discuţie despre telefoanele mobile. Când, plictisit, am plecat, nu terminaseră.

Poate că totuşi cei doi adolescenţi vorbeau despre vreun autor recent descoperit, îmi şopteşte celălalt demon – cel optimist şi cam năvleg.

* Poate că Mutu citeşte pe Dostoievski şi Mitică Dragomir pe Schopenhauer, poate că Bianca Drăguşanu e actriţă (având rolul titular în mimarea orgasmului), poate că Ponta nu a plagiat, poate că nea Costică Simirad scrie în secret o trilogie despre activitatea lui politică, poate că Mircea Badea nu e mardeiaş de Balta Albă, ci un doctorant secret în arte marţiale, poate că plopul face nuci şi răchita mere dulci, poate că ţiganizarea societăţii noastre netrebnicia, delăsarea, improvizaţia, nomadismul politic, vulgaritatea, sictirul, dezinteresul distructiv faţă tot ce înseamnă durată, temeinicie, statornicie, lege, ordine, autoritate vor fi curăţate de conducerea uselistă, iar Victor Ponta, Proteguitorul naţiei române, se gândeşte zi şi noapte numai la asta.

* Poate că cuplul Ponta-Şova se află în coloana protestatarilor anti-Roşia Montană, care mergeau duminică spre Cotroceni. Sau era numai Crăciun? Poate că în coloana de acum vreo două săptămâni, când s-a strigat „DNA – Mafia”, în coloană mărşăluia un grup masiv cuprinzînd pe Adrian Năstase, pe Vântu, Voiculescu, Voicu, Fenechiu, Becalii în păr etc., etc., răcnind din toţi bojogii: „Jos Mafia de la DNA!”

* Ca să ilustrez cel mai bine cultura la ora actuală (pe plan mondial, dar mai ales la noi), eu mă gândesc la „Izgonirea din templu”, mai precis la imposibila izgonire astăzi din templu. Fiindcă zarafii au pătruns cu tarabele lor, cu banii şi bursele în toate domeniile spiritului. Ideile lor domină lumea. Cifrele nimicesc tablourile, bursele îneacă conştiinţele, banul face îngerii obezi şi bacantele prostituate. Ce-ai putea face Tu astăzi, sărmane Iisuse, cu biata ta vână de bou.

* Un film documentar despre macaci. |ştia, slavă Domnului, nu fac politică. Numai sex. Un domn macac cu un membru (mădular) roşu, dar ce roşu minunat, de culoarea zmeurei! Iar scrotul, nu mint, era albastru cum visează poeţii – ceresc, de Voroneţ. Doamnele macac (macace?!) nu se remarcă însă decât printr-o lentoare în mişcări, o indolenţă erotică de felul lui Marilyn, cea care a făcut să ofteze turmele de masculi vreme de decenii. Şi o va mai face cât vor fi oameni şi macaci pe pământ, indiferent de culoarea ştremeleagului.

* Primăriţa Craiovei, o tipă cu „vino-ncoa” şi cu obrăznicie tipic politicianistă, a declarat că Iaşul a pierdut lupta pentru capitala europeană a culturii, rămânând în cursă Craiova şi, poate, Clujul. Hm! Juriul, care stabileşte aceste întâietăţi, ar trebui să întrebe mai întâi: „Ce opere de artă (în sens larg) aţi creat?” Din acest punct de vedere Iaşul este mult înaintea Craiovei, în empireul culturii naţionale, iar Craiova ar putea lupta cu succes doar cu Caracalul sau Ciulniţa.

Dacă însă luăm „cultură” în sensul american, adică şi ceea ce înseamnă „civilizaţie”, respectiv drumuri, infrastructură în general, Iaşul, să mă ierte edilii (De ce să mă ierte? Să ia seama!), mai are de aşteptat.

* Armânca noastră Simona Halep a câştigat la Sofia al şaselea titlu în acest an. Bucurie mare! A apărut la finală şi Ilie Năstase, deşi acum vreo două săptămâni făcuse nişte declaraţii cam acrite despre Simona (la fel ca şi Ţiriac recent). Dar altceva vreau să spun. Pe lângă Năstase era şi ministrul sportului Bănicioiu. Dom’le, cum apare vreo realizare, hop şi ăştia! Ca păduchele în frunte. Nici o instituţie românească nu a dat vreun ban pentru ascensiunea acestei fete, dar acum încep să se laude cu ea. Aşa e mereu. Se face o potecuţă la Cucuieţii din Deal hop! şi un ministru să taie panglica inaugurală! Se adună nişte poeţi hop şi Crin! De parcă mai poate amăgi pe cineva. La o inaugurare din asta Ponta a luat recent o porţie zdravănă de huiduieli. Să fie primit, cum se zice.

* Gata, am terminat! Târâş-grăbiş, cu „hapciuuri” şi dureri de cap. Vă salut modest/ Din Tomeştiul agrest/ Cu gândul funest/ Că vita brevis est.  

Publicitate și alte recomandări video