O solutie de criza: placinta de cioara

Ca sa vorbesc de avantajele crizei si de pacatele necrizei, ma gindeam sa fac apel la minunata carte Partea diavolului de Denis de Rougemont. Caci lumea aceasta a suprasaturatiei si a fericirii natinge cu entertainment si sex este, spune Rougemont, o ispitire a diavolului. La originea oricarei ispite exista prilejul intrevazut de a merge spre divinitate pe un drum mai scurt decit cel al realului; pe un drum pe care ti l-ai inventat tu singur, in ciuda interdictiilor pe care le ridica legile Creatiei, ordinea divina si insasi natura omului. Iar acest lucru nu duce pina la urma decit la nefericire si crize. Nu mai stim sa deosebim raul in atmosfera de pace si prosperitate. Am meritat ca Hitler sa ne faca sa le vedem, si aceasta prin singurul mijloc proportional cu insensibilitatea noastra morala si spirituala: prin bombe, zice Rougemont. Si, zic eu, din acelasi motiv al indistinctiei raului de bine meritam si criza.

Si uite asa voiam sa va dopez si tolocanesc la cap cu asemenea invataminte, dar… n-am gasit Partea diavolului. Caut prin biblioteca si dau peste Jurnalul Satanei de Leonid Andreev, peste un dictionar frantuzesc de demonologie, peste Ouale fatale si Demoniada lui Bulgakov, peste o carte in ruseste Demonul de Amfiteatrov, pe care o am de la bietul Emil Iordache (carte care, prin absurd, imi pare si acum, dupa atitia ani de la moartea lui, ca mai are ceva din mirosul tigarilor lui Emil). Dar Partea diavolului – ioc! Parca a luat-o dracu’! M-am gindit atunci: uite, caut in zilele acestea sfinte pe dracul si pe dracul gasesc. Asa ca am renuntat.

Hai sa scriu niste lucruri mai simple despre mingiierile crizei. Poftim, criza ii face fericiti pe ziaristi. Ce brand minunat este criza pentru mass-media! Titlurile curg girla: Ce consumam si cit consumam in situatii de criza! La ce renuntam pentru copii nostri (lipseste un "i", dar lasati asa, ca tot e criza) in vremuri de criza! Pina si domnul Plesu a sarit de pe fix, scriind cu litere de-o schioapa: CRIZA SPIRITULUI CRITIC!

Cel mai bine este ca, in vremuri de criza, sa te bucuri de lucrurile simple si marunte ale vietii. Nu ai bani de cafea, iti faci un ceai, nu ai ceai chinezesc, iti faci de "coada soricelului" sau de "sapte (doispe?!) frati patati". Faci economie la caldura, nu-i nimic: iti mai pui un cojoc flendurit, capotul matlasat al nevestii. N-ai saiele sa mergi la Roma sau macar la Roman la neamuri, nu-i nimic: te uiti pe fereastra la pomii ninsi. Am vazut un reportaj cu o actrita de la Tirgu Mures care avusese cancer si scapase cu viata ca prin minune. Si spunea: dimineata imi fac o cafea si, in timp ce o beau, ma uit pe fereastra. Atita imi ajunge ca sa fiu fericita!

Imi fac si eu o cafea si ma uit afara, chibzuind cum sa continui articolul. Dar niste ciori negre ca dracu’ croncane si imi strica toata reveria. Atunci ma gindesc la ciori: oare ele sufera de criza? Acesti adevarati arheoptericsi vii, care traiesc peste o suta de ani, au fost martori, ce-i drept cam zgomotosi, ai tuturor evenimentelor care s-au petrecut in ultimul secol (despre celibatari chiar se poate spune ca au petrecut un veac de singuratate). Au traversat toate crizele. Dupa ce au copilarit in perioada rascoalei de la Flaminzi si au scapat de cele doua razboaie mondiale, au avut, prin natura mediului de deplasare, o viziune de ansamblu a maretelor realizari comuniste.

Mai trebuie spus cite ceva. Cioara e desteapta si sociabila si nu face mofturi la mincare. In concluzie, e rezistenta la criza. Pe linga asta, e monogama. Daca moare cioroiul (cioara), perechea ei nu "isi reface viata", ci traieste in doliu perpetuu dupa tovarasul de viata (de aia, se vede treaba, is negre). Ei, bine, la Tokyo, ciorile s-au inmultit cu nemiluita. Primarul de acolo, un tip cam zaltat pe nume Shintaro Ishihara, a dat ordin sa fie vinate. Le-au taiat, le-au tocat si le-au pus in placinte traditionale destinate saracilor. Dar nu va speriati. Doar nu or sa fie ciorile dovedite de un primar obscur, dar mai ales efemer. Indiferent de deznodamintul evenimentelor, morala nu poate fi decit una – criza trece, ciorile ramin.

In concluzie, ma adresez domnului primar iasiot: oare placinta de cioara n-ar fi o solutie pentru iesirea din criza? Plus penele – le vopsim in alb. Ce facem cu ele? Ce vrea pana noastra.

P.S. Pastrindu-ne oarecum in tema. Niste organizatii ale tiganilor au protestat, spunind ca denumirea de tigan este echivalenta cu cea de cioroi (nigger).

Inexact! Dupa modesta mea parere, tiganii pot sa se numeasca cum vor, dar cuvintul tigan nu este o porecla. Porecle sint cuvinte precum: cioara, arapina, baragladina, borcoi, jagardea, cocalar, lebadar, zburatoare, "tiganca imputita", boritura, ciocolata, faraon etc. Eu as opta pentru ceva asemanator cu oameni de culoare. De exemplu: persoane brunete.