De Business

Punem punctul pe știi

Constructorii au ajuns „marfa“ rara in Iasi

joi, 11 ianuarie 2007, 20:26
2 MIN
 Constructorii au ajuns „marfa“ rara in Iasi

Firmele de constructii au simtit din plin in cursul anului trecut deficitul de forta de munca. Potrivit statisticilor Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), cele mai cautate meserii din 2006 au fost cele din constructii. Astfel, 35% din numarul total de angajari care s-au realizat prin intermediul institutiei au fost in constructii, pe posturi de betonisti, zidari, zugravi sau faiantari. „Prin intermediul AJOFM s-au angajat peste 16.000 de persoane, dintre care 5.781 de angajari au fost in domeniul constructiilor. Alte meserii cautate au fost cele din industria confectiilor, comert, industria metalurgica si hoteluri sau restaurante", a sustinut Elena Toarba, purtator de cuvint al AJOFM.  Patronii de firme de constructii se pling ca gasesc foarte greu oameni pe care sa ii angajeze. „Am inceput sa ne confruntam in ultima perioada cu o lipsa de forta de munca. In timpul anului trecut, cind aveam lucrari in derulare, as fi angajat si 100 de muncitori, dar nu am gasit decit cinci sau sase. De la inceputul anului acesta insa, ne astepam ca problema sa devina si mai grava din cauza emigrarii. In aceasta perioada avem mare nevoie de faiantari si zugravi, iar din primavara de muncitori la structuri", a explicat Alexandru Alexandrov, directorul firmei de constructii „Alex". Lipsa fortei de munca din domeniu este explicata prin plecarile masive la munca in strainatate, de lucru pe cont propriu de cele mai ori fara forme legale ori prin lipsa de interes pentru aceste meserii. „Este un mare deficit de forta de munca calificata si sint putini angajatori care sint dispusi sa investeasca in formarea muncitorilor. Am analizat ofertele din domeniul constructiilor din alte state europene si nu cred ca nivelul de salarizare este mult diferit fata de cel din tara, daca tinem seama de nivelul costurilor din strainatate. Si in Iasi, muncitorii calificati pot ajunge la un salariu de 500-600 de euro", a nuantat Stefan Cuculeac, administrator al firmei de recrutare „Job Consulting". O parte din angajatori deja se gindesc sa urce nivelul lefurilor in speranta ca vor reusi sa retina forta de munca in tara. „Cei mai multi dintre muncitori pleaca pentru ca in tara nu isi pot cumpara casa, masina. Avem strategii de a imbunatati salariile pentru a retine muncitorii in tara, dar trebuie sa tinem cont de concurenta pentru ca altfel iesim din licitatii", a mai spus Alexandrov.

Comentarii