De Business

Punem punctul pe știi

Petre Roman considera ca soseaua Craiova-Bechet poate redeveni drum european

luni, 24 noiembrie 1997, 00:00
2 MIN
 Petre Roman considera ca soseaua Craiova-Bechet poate redeveni drum european

Presedintele Senatului, Petre Roman, aflat, vineri, intr-o scurta vizita in localitatea Oreahovo (Bulgaria), a declarat ca revenirea rutei Bechet-Craiova la rangul de drum european s-ar putea realiza prin aplicarea unui program de cooperare transfrontaliera intre judetul Dolj si regiunea Montana (Bulgaria).
Roman a afirmat ca cele doua regiuni au un potential important de dezvoltare si ca un program comun ar putea fi finantat de Uniunea Europeana.
Presedintele Senatului a spus ca, in acest moment, nu poate decit sa-i ceara ministrului Transporturilor, Traian Basescu, sa reanalizeze situatia drumului care, la initiativa ministerului, a devenit la inceputul anului, unul de rang national.
Roman s-a aratat, insa, sceptic in privinta unei eventuale reveniri a lui Traian Basescu asupra hotaririi initiale.
Presedintele Senatului s-a aflat la Oreahovo pentru a participa la dezvelirea unui monument in memoria ostasilor rom?ni care au luptat in razboiul din 1877-1878. Cu acest prilej, presedintele Senatului Rom?niei a purtat o scurta convorbire cu vicepresedintele Bulgariei, Todor Kavalgiev.
La revenirea pe malul rom?nesc al Dunarii, Petre Roman a fost asteptat de un grup de circa 20 de angajati ai firmei SPET, proprietatea lui George Constantin Paunescu, firma care deserveste punctul vamal si trecerea cu bacul Oreahovo-Bechet. Angajatii s-au declarat extrem de nemultumiti ca Petre Roman nu s-a oprit pentru a discuta cu ei problema drumului Bechet-Craiova.
Salariatii au declarat presei ca ar fi dorit o discutie civilizata cu Petre Roman in care sa-i ceara ca, folosindu-se de autoritatea de presedinte al PD, sa-l determine pe Traian Basescu sa treaca din nou drumul in categoria celor europene.
Hotarirea privind transformarea drumului intr-unul national a dus la cresterea taxelor pentru folosirea acestuia de catre tiruri. Acest lucru a determinat scaderea drastica a traficului prin vama si a incasarilor realizate de firma SPET, circa trei sute de persoane de pe ambele maluri ale Dunarii pierzindu-si locurile de munca.
Ministrul Transporturilor si-a motivat decizia prin faptul ca drumul Craiova-Bechet nu indeplinea normele pentru un drum european, in conditiile in care firma SPET nu isi indeplinise o serie de obligatii contractuale privind modernizarea soselei.
Drumul a fost recent modernizat de catre Ministerul Transporturilor, din Fondul special al drumurilor, pe marginea soselei fiind montate inscriptiile: "Aici sint banii dumneavoastra!"

Comentarii