Adevarul mincinosului

Setea de adevar este uneori atit de puternica, incit nu ne ramine decit sa i ne predam invinsi. Adevarul inainte de toate! PDSR a cedat si el acestei neostoite sete de adevar. Era un lucru peste care nu putea trece. Prea multe interese "politicianiste si electorale" vor sa-l sugrume.
Staful acestui partid, intrunit de urgenta, propune o cale simpla
pentru aflarea adevarului: amnistierea generala a faptelor comise in decembrie 1989. Nu este o propunere noua, relativ originala este numai motivatia sa: Adevarul Revolutiei. Daca nu va mai exista amenintarea unei pedepse, cei care au comis diverse "fapte" in decembrie 1989 vor incepe sa marturiseasa instantaneu, ne-a sugerat dl. Mircea Pascu pe un post de radio. In felul acesta, natiunea romana va afla, la zece ani de la evenimente, adevarul integral. Ce omagiu mai bun pentru revolutie decit aflarea adevarului! Natiunea ar trebui sa tremure de fericire.
Primul lucru care surprinde in aceasta propunere este faptul ca PDSR cere guvernului si presedentiei sa-si asume o asemenea initiativa, desi este un partid parlamentar si poate face propuneri legislative, direct, la locul de munca. Al doilea lucru este referirea la armata ca fiind potentialul beneficiar al acestei modeste propuneri, desi nu numai armata a fost implicata in acele evenimente. Prin urmare, "faptele" amnistiabile ar trebui sa se refere la incidentele in care au fost implicati membri sau unitati ai ministerului apararii.
Ideea PDSR este veche. Ea a fost reiterata inclusiv de ministrii apararii de dupa 1996: dnii Babiuc si Dudu Ionescu in numele reconcilierii nationale. Intentia lor a fost de a obtine simpatia cadrelor militare, probabil, a celor superioare. La momentul respectiv, propunerea a fost respinsa atit in mediile politice, cit mai ales in cele ale societatii civile. In fapt, ea nu rezolva nici o problema, poate doar pe aceea a unor cadre superioare din armata, speriate de perspectiva unor anchete riguroase privind "faptele" lor de arme din decembrie 1989.
Dar o asemenea lege ar crea un imens paradox: armata este culpabilizata in bloc, identificata cu un numar de ofiteri sadici si incompetenti, in timp ce adevaratii culpabili sint amnistiati. Sa-l numim, conventional, paradoxul lui Ion. Ideea este, prin urmare, o capcana pentru onoarea armatei romane. Armata ca institutie a fost doar un instrument si nu initiatorul represiunii lui Ceausescu. Apoi, armata trebuie sa se plaseze mereu in serviciul celor care o platesc: cetatenii Romaniei. Ea trebuie sa dea seama de erorile sale. De ce-ar fi amnistiati ofiterii zelosi ai represiunii din decembrie 1989 si nu ar fi amnistiati si membrii fostului CPEX, a caror culpa este chiar mai greu de stabilit?
Exista insa si citeva noutati in propunerea PDSR. Nu este pentru prima data cind PDSR recunoaste ca "revolutia din decembrie" este un fenomen obscur si ca nu cunoastem adevarul in legatura cu acesta. Dar oare adevarul revolutiei sta pe seama a citorva zeci de ofiteri mai stupizi care au dat ordin de foc in timpul evenimentelor? Marturisirile lor pot face lumina in cazuri precise, dar nu in ce priveste "adevarul Revolutiei". Or, tocmai in acele cazuri nu se poate da amnistie, caci este vorba de delicte datorate incompetentei, si nu convingerilor politice. Daca am amnistia un ofiter care n-a stiut cum sa se comporte intr-un moment cind exact pentru aceasta il platea natiunea, atunci trebuie sa-i amnistiem pe toti cei care sint vinovati de ucidere din culpa.
Lasind la o parte cazurile izolate, este greu de imaginat ca toti cei implicati in carnagiul lui decembrie 1989 vor marturisi ceva de buna voie. O eventuala amnistie, insa, ar sista orice ancheta a organelor statului. La ce-ar mai fi buna atunci o marturisire daca ea nu salveaza ideea de justitie? La ce este buna justitia daca nu mai poate face dreptate? In plus, cine va mai recunoaste adevarul, daca nu cei abilitati sa o faca, si care va mai fi functia sa? Vom avea mai multe carti in biblioteca pe aceasta tema, dar va fi si mai greu de stabilit faptele, ca realitati probate juridic.
Pe de alta parte, de ce este atit de obscur si incarcat de vinovatii care abia asteapta sa fie marturisite momentul decembrie 1989 daca principalii sai actori se afla in PDSR si se declara inocenti? Sa intelegem prin aceasta ca si Ion Iliescu este gata sa faca marturisiri complete in chestiunea revolutiei? In realitate, dincolo de obisnuita propaganda politica a PDSR, prin care partidul lui Ion Iliescu vrea sa fie mereu in centrul dezbaterii publice, aceasta propunere muta pe nesimtite centrul culpabilitatilor de pe umerii responsabililor politici ai momentului pe umerii armatei.
Totusi, armata, in marea ei parte, a tras la ordin. Cine conducea operatiunile? Unii dintre ei se afla, de asemenea, in PDSR, iar ceilalti au fost fie impuscati, fie ucisi de cancer dintr-un ordin superior. Este evident ca, prin aceasta propunere, PDSR vrea sa previna atacurile contra lui Ion Iliescu si a legitimitatii sale revolutionare. Nu el a dat ordin. Este treaba armatei de ce a tras. Mai mult, cel putin declaratia d-lui Pascu incearca sa insinueze ca armata in general s-ar opune anchetelor si ar putea bloca finalizarea lor.
Odata cu imaginea lui Ion Iliescu ar urma sa fie salvata si imaginea revolutiei ca pe un fenomen amplu, care, pentru a fi inteleasa, are nevoie de suma revelatiilor tuturor celor implicati. Acesta este Adevarul Suprem al PDSR. Un adevar metafizic, nici al justitiei, care se stabileste in urma unui proces complicat, dar riguros, si nici al istoriei, care lucreaza cu adevaruri relative. Un adevar superior care ofera tuturor medalii de buna purtare. Revolutia, in viziunea Ion Iliescu-PDSR, este un fenomen metafizic, care are un Adevar metafizic. Pentru PDSR, se pare ca setea de adevar este uneori atit de puternica, incit naste monstri. (Florea IONCIOAIA)