Asta a fost tot?

Dimineata, am avut nesansa sa apas pe butonul telecomenzii tocmai cind un protestatar nervos, din Piata Universitatii, se adresa unui generic „cetatean din fotoliu", aflat in fata televizorului: de ce nu iese in strada, alaturi cu el? Luat la rost intempestiv, dintre milioanele de cetateni din fotoliu, am gasit citeva motive.

Descrisa binevoitor drept „apatica", ani la rind, societatea a improvizat, in cele din urma, un reality-show modest, sufocat de tensiune, dar incapabil de ratiune. Intrebarea este trista: dupa 22 de ani, de atita sint(em) in stare? Intelectuali, lideri de ONG-uri se chinuiesc sa stoarca din Piata ceva coerent, in stare de a fi aplicat in realitate. De cele mai multe ori, s-au izbit de un arsenal infantil: o gramada de poze prelucrate in photoshop, papusi vopsite, sicrie, luminari, colive, maimutareli, scandari monosilabice. Cam toate in loc de idei. Scandarile sint mediocre, viziunea saraca: un „jos" si o „demisie", mostenite de la Traian si Decebal. Piata nu are lideri, nu are personalitati credibile, nearondate politic, pe linga faptul ca rar de tot, printr-un noroc uluitor, televiziunile abia gasesc un protestatar capabil sa articuleze o propozitie logica, fluenta, intr-o limba romana.

Intr-o saptamina de proteste, inca nu au fost puse pe hirtie, adunate de la participanti de catre un scrib binevoitor, 10, 20, 100 de revendicari agregate intr-un proiect pe internet. Vidul e atit de evident, incit el risca foarte usor sa fie coplesit si monopolizat de alte programe, proiecte ale diferitelor ONG-uri (nu ca ar fi rau). Partidele s-au grabit sa spuna ca stiu ce vor oamenii, dar este imposibil sa alcatuiesti ceva, chiar cu imaginatie. Asteptari asistentiale, pensii, salarii marite, proiectii utopice despre un viitor irealizabil, in conditiile economice actuale ale Romaniei, se combina cu intentii de-a dreptul anti-capitaliste: stop privatizarilor, nu mai vindeti averile statului, etc.

In acest cor de strigate, abia la urma, singurele voci mai constiente ar fi cele care acuza sistemul in ansamblu, functionarea societatii in intregimea ei (reprezentate de lozinci de tipul „PDL si USL, aceeasi mizerie" sau „Va rugam sa ne scuzati, nu producem cit furati"). A nu se intelege negarea anarhista, ci aceea care presupune necesitatea unui restart, a unui nou contract si proiect social, capabil sa-l amelioreze pe cel existent, plecind de la slabiciunile lui.

Senzatia pe care o ai, dincolo de manipularile incredibile de pe televiziuni, este ca aceasta agitatie sterila, deocamdata, va sfirsi, inevitabil, confiscata de opozitie, cealalta fata a sistemului. Or, nu merita sa iesi in strada doar pentru a-i schimba pe unii cu ceilalti, de a inlocui „tepele" unora cu „tunurile" altora. Nu merita sa le netezesti unora calea spre putere, atit timp cit controlul institutional si moral asupra lor ramine la fel de slab ca si asupra celor prezenti. Nu merita sa te lasi folosit, nu poti sa-ti cistigi demnitatea in acest fel. Iata explicatia pentru care doar citeva sute de oameni din tot Bucurestiul au plecat din fotolii la proteste, iar segmente importante ale societatii stau in expectativa. Pentru a-i dezlipi si pe altii din fotolii, protestele trebuie sa-si propuna cu mult mai multe, cu mesaje cuprinzatoare, altfel ne vor ride in nas, ca si pina acum, stim noi cine. Ii „asteptam", asadar, pe cei care doresc sa amelioreze statul risipitor, batjocoritor, sa penalizeze politicienii corupti, sa restringa desfriul bugetar, sa atace incompetenta si nepotismul si sa suprime clientelismul. Din acestea pot decurge buna guvernare, o echitate sociala si bunastarea, performanta economica vizata de antreprenori, democratia dorita (credem) de toti. Pina atunci, vom avea diferite versiuni ale frustrarii.