Bravo Remes!

Ipocrizie, inconstienta sau meschinarie. Sau toate la un loc in diferite proportii. Cam asa s-ar putea caracteriza reactiile unor lideri de opinie, politicieni si oameni de afaceri vis-a-vis de obstinatia cu care actualul ministru de Finante, Traian Remes, se opune relaxarii fiscale. Toate aceste reactii negative se subsumeaza unei idei in aparenta de necombatut. Capitalismul din Romania n-are nici o sansa daca actualul guvern nu incurajeaza sectorul privat, nucleul a ceea ce numim deja, cu mindrie capitalista, drept clasa de mijloc. In jurul acestui concept s-a brodat in ultimii ani o adevarata mitologie. Nu exista politician cu ambitii de preamarire, fie el de stinga sau de dreapta, care sa nu deplinga soarta acestei presupuse clase, singura in masura sa scoata tara din mizerie. Problema pusa fals si ipocrit e ca, de fapt, in Romania nu exista o clasa de mijloc in adevaratul sens al cuvintului. Exista doar un sector privat, destul de important, care s-a nascut si a crescut, cel putin pina de curind, aproape exclusiv pe seama economiei de stat. Iata ce trebuie sa demonstreze actualul guvern daca tine sa faca in continuare reforma inceputa recent. Pentru ca abia aceasta reforma, daca va fi sa continue, va pune bazele aparitiei unei clase de mijloc. In conditiile Romaniei, aceasta clasa se va naste, cel putin intr-o prima etapa, prin convertirea unei parti, cit anume ramine de vazut, din actualul sector privat de la actuala sa relatie nefireasca cu statul si cu economia de stat la functionarea pe principiile unei economii de piata sanatoase.
Problema sectorului privat din Romania, pe umarul caruia pling demagogii si inconstientii, e ca s-a nascut, in cea mai mare proportie, bastard al unei structuri economice bolnave. In ciuda aparentelor, nici macar in sectoarele unde proprietatea privata e cvasitotala, relatiile de piata nu functioneaza aproape de loc. In amonte, acolo unde se tes deciziile care fac sectorul privat sa existe si pe alocuri sa prospere, se afla aceeasi economie de stat falimentara. Cu toate aranjamentele si clientelismul politic cu care sint insotite in mod firesc asemenea relatii.
Dintr-o perspectiva mai generala se poate spune, fara prea mari riscuri, ca cea mai mare parte a actualului sector privat, departe de a fi promotor al unei veritabile clase de mijloc, functioneaza ca o "capusa" pe trupul schilod al economiei de stat. Pina cind aceasta economie de stat nu-si va schimba structura, actualmente falimentara, nimeni din aceasta tara nu va avea viitor. Reforma promovata de actualul guvern prin incapatinarea lui Remes si intelegerea tacita, cel putin deocamdata, a coalitiei pare sa fie in acest moment singura noastra sansa. Atunci cind nu e vorba de inconstienta, asa numitul lobby pe care o parte a oamenilor de afaceri il face pentru a li se acorda acum diverse facilitati, in special fiscale, in numele incurajarii asa-zisei, dar de fapt falsei, clase de mijloc nu reprezinta decit interese, in principiu, antireformiste. Respectiv conservarea actualei structuri economice paguboase, singura in masura sa asigure o mare parte a sectorului privat sa supravietuiasca in conditii de "capusa". Rezultatul nu poate fi insa decit falimentul final al tuturor. Ce incearca sa faca acum Traian Remes e un soi de sacrificiu care merita incurajat. Si, pe cit posibil, asumat de cit mai multi dintre noi. (Pavel LUCESCU)
Avem sau n-avem sporturi de iarna?
In aceste zile de iarna, parca, sporturile caracteristice sint la ele acasa. Chiar acum, se afla in plina desfasurare Campionatele Mondiale de schi alpin, in Statele Unite. Mai deunazi, la Praga a fost festivalul european al artistilor ghetii, in care, ca de obicei, Rusia si-a taiat partea leului. Tot duminica, patinatorii de viteza si-au desemnat laureatii competitiei mondiale. Saritorii de la trambulina, boberii, patinatorii, sanierii, ca si fondistii zapezii se intrec in sarabanda concursurilor de tip "Grand Prix". Toate aceste intreceri sint bine mediatizate, canalele specializate, si nu numai, transmit ore intregi de sport hibernal. Ba chiar sezonul este in plina desfasurare, pe la inceputul lui martie urmind a se disputa Mondialele de patinaj artistic, totul urmind a fi incoronat de intrecerea celor mai buni hocheisti.
Romanul nostru, insa, nu prea gusta aceste delicii de sezon. Ai nostri simt iarna doar in calorifere, multi dintre ei, pe motivul (absurd si cretin) ca vecinii nu si-au platit intretinerea. Iar cei pasionati de sport, cauta mai degraba prin programe vreun Empoli – Fiorentina sau Bilbao – Betis, decit marile confruntari ale asilor ghetii si zapezii. Sau, in cel mai rau caz, vreun turneu de tenis, vreun miting atletic, sau disputa gigantilor din NBA. Unul dintre motive este simplu: Romania nu a avut niciodata si nu are nici acum sportivi competitivi in aceste domenii. La patinaj artistic, de pilda, am avut si noi campionate nationale. S-au prezentat doi baieti, dintre care unul a cistigat, intr-un anonimat total, obtinind nu numai bicisnica coroana, ci si dreptul de a ne face de ris la Europene. La hochei, navigam printr-a treia grupa valorica, iar bruma de interes ce ni-l suscita aceasta ramura sportiva se consuma in cele cinci meciuri anuale, Steaua – Miercurea Ciuc, determinata mai mult de conotatiile etnico-sovine decit de spectacolul in sine. Despre schiori, ce sa mai vorbim, cind intreaga activitate este concentrata pe un perimetru de vreo 60 de kilometri patrati, pe Valea Prahovei. Cindva, aveam si noi o ramura sportiva hibernala, bobul (sport care ne-a adus singura medalie olimpica, acum exact 30 de ani), dar si aceasta s-a molipsit de submediocritatea celorlalte. In ciuda faptului ca pista de la Sinaia (cindva, pretendenta la organizarea Europenelor) era una dintre cele mai laudate din lume, astazi ajungind intr-o stare de degradare morbida.
Fireste, multa lume se intreaba daca in Romania se practica aceste sporturi. Dupa reprezentarea lor internationala, se pare ca nu. Totusi, aceste discipline exista, din moment ce avem federatii (si cluburi) la toate. O groaza de functionari sint platiti din buzunarul nostru, al tuturor, pentru a ne justifica inexistenta. Pentru ca la nationalele de patinaj artistic sa concureze doi sportivi, din patru probe posibile. Pentru o nationala de hochei de doi lei si o tira de mujdei si un campionat cu sase echipe. Pentru schiori care concureaza doar pentru titlul national, printre vilegiaturistii de la Poiana.
Nu putem crede ca, din moment ce avem atleti, tenismeni si alti sportivi de frunte, nu ne putem impune, cit de cit si in sporturile de iarna. De vina este dezinteresul traditional pentru asemenea discipline, plus o mentalitate dizgratioasa: din moment ce nu ne putem pune cu Canada la hochei, cu Austria la schi si cu Rusia la patinaj – se spune – la ce sa ne batem capul? Numai ca – in aceste conditii – ce sens are sa intretinem federatii, cluburi sau baze sportive. Or se face ceva pentru a iesi din aceasta letargie, ori nu mai avem sporturi de iarna. Atit la propriu, cit si la figurat. (Nicolae GRECU)