Cita putere le dam securistilor

Am urmarit cu interes momentul lansarii cartii lui Ticu Dumitrescu "Marturie si document", o istorie a gulagului romanesc. Nu atit pentru a ne pronunta asupra relevantei stiintifice a volumului, cit pentru pozitionarile publice ale actorilor politici importanti prezenti acolo, in special a presedintelui Basescu.

Doua viziuni diametral opuse au structurat discursurile la acel eveniment. Prima perspectiva este aceea a detinutului politic, marginalizat o buna perioada dupa 1989, revoltat si defetist, Constantin Ticu Dumitrescu. "Nimic din stradaniile mele decembriste nu s-au putut realiza. Securistii sint atit de puternici, incit fac ce vor". Convingerea sa se bazeaza pe evenimente concrete, care au tinut prima pagina a ziarelor in ultimii ani si care nu pot fi minimalizate ori ignorate. Argumentele sale par logice, pina la un punct, dar concluziile sale sint generalizatoare. Totusi, un fost detinut politic lanseaza o carte bazata pe documente ale serviciilor de represiune comuniste, detine o pozitie cheie in CNSAS, discuta cu seful statului si are ocazia sa spuna ce doreste. Pare eronat sa spuna ca nu s-a realizat nimic.

De cealalta parte, Traian Basescu, jucind rolul "decomunizatorului", a tinut sa linisteasca temerile asistentei. Din tot ceea ce a reprezentat sistemul comunist, spune presedintele, au mai ramas doar "ramasitele", referindu-se la oameni. El pretinde ca decomunizarea este un proiect care se desfasoara, iar structurile de putere ale statului comunist nu mai functioneaza.

Cine este mai aproape de realitate? Ticu Dumitrescu sau Traian Basescu? Trebuie sa vorbim in primul rind de nuante.

Viziunea optimista a lui Traian Basescu arata ca, in ciuda puseelor de bunavointa dovedite, nu reuseste sa perceapa corect asteptarile privind decomunizarea. Simpla risipire, imprastiere, marginalizare, trecere in anonimat ori camuflare a fostilor securisti si oameni din structurile executive ale partidului comunist nu inseamna ca societatea si institutiile sint mai protejate de influenta lor.

Trebuie sa ne uitam doar cu cita atentie au fost puse, si inca exista, piedici in calea desecretizarii arhivelor legate de biografiile activului de partid comunist, din partea secretarilor de stat, directorilor din ministerul de interne, unde colcaie "ramasitele". Trebuie sa vedem atacurile agresive ale "ramasitelor" la programul decomunizarii, mascate in demersuri ale unor institutii onorabile, comisii parlamentare, Curte Constitutionala si lideri de partide politice.

Decomunizarea se invirte in cerc pentru ca nu putem sa identificam cu precizie "ramasitele" si nici nu exista o regula, o norma pentru inlaturarea lor.

Aflam cu surprindere ca exista "ramasite" care candideaza in alegeri si nimeni nu este capabil sa le bareze drumul spre putere. O lista grea, plecind de la primarul Iasului, Gheorghe Nichita, a sefului CJ Vrancea, Marian Oprisan, circula pe surse, fara sa ne putem lamuri care este adevarul.

Iar dilema este fundamentala: ce garantii morale prezinta, intr-o societate democratica, cineva care isi propusese drept tel in viata sa devina un calau al semenilor sai intr-un regim opresiv? Se spune ca "opinia publica" este lasata sa judece. Dar ce anume sa judece? Informatii disparate, anume livrate pentru a imbraca forma unor simple zvonuri. Realitatea este ca nu putem vorbi de o decomunizare reala fara sustinerea structurilor statului. De aceea, poza optimista a presedintelui, ca reprezentant al statului, este pe jumatate falsa, pe jumatate ipocrita. Pozitiile "ramasitelor" detinute in societate ramin importante si, fara o presiune continua asupra lor, ele ramin imprevizibil de nefaste.

P.S. La sfirsitul lansarii volumului, si-a facut aparitia surprinzatoare Adrian Nastase. Mai lipsea prietenul sau, securistul Ristea Priboi, reintors de curind din tarile calde. Oare ce urmarea fostul premier? Sa-l felicite pe fostul detinut politic? Oare ce putea sa-i spuna Ticu Dumitrescu? "Multumesc"?