De ce educatia nu e o prioritate in Romania?

Un sondaj de opinie recent, efectuat in ianuarie 2001de un institut specializat, ISOP, indica unele lucruri interesante din perspectiva analizei sanselor de reusita a unor reforme adevarate in contextul politic si social actual din Romania. Spre exemplu, 92% dintre cei intervievati cred ca statul ar trebui sa se implice mult si foarte mult in rezolvarea problemelor societatii romanesti. Iar cind vine vorba de a identifica domeniile care trebuie sprijinite cu prioritate, agricultura, cu 51%, si industria, cu 21%, se detaseaza clar in fata invatamintului (3,2%) si cercetarii (1,1%). Cifrele exprima realitatea unei societati cu un segment rural foarte extins, de citeva ori mai mare ca in Ungaria, Cehia sau Slovacia, cu un segment muncitoresc in general slab calificat si neproductiv "agatat" de fabrici cu tehnologii depasite, dominat de spaima zilei de miine, derutat si deprimat. O astfel de comunitate absoarbe greu schimbarea si continua sa ramina prizoniera unor mentalitati de tip traditional si unei dependente puternice de autoritatile de stat pe care le injura in permanenta, dar de la care asteapta sistematic solutii salvatoare: case, butelii, locuri de munca. De aceea si ciclurile electorale exprima, in ultima instanta, nivelul de incredere al populatiei in capacitatea diferitelor forte politice de a pune statul la treaba in favoarea ei. Nu e locul sa discutam aici daca o astfel de societate, in principal de tip traditional, e mai buna sau mai rea decit cea de tip occidental, preponderent urbana, angajata mai mult in servicii decit in industrie, ca sa nu mai vorbim de agricultura, grevata si ea de probleme majore precum erodarea masiva a institutiei familiei. Problema de fond e ca o tara ca Romania actuala e profund incompatibila cu mediul social si economic din Uniunea Europeana in care vrem sa ne integram. Atitudini de tipul celor mentionate in debutul articolului nu fac decit sa scoata in evidenta, o data in plus, o astfel de evidenta.
Oamenii vor un stat maximal care sa se amestece in toate, sa tempereze preturile si sa pedepseasca exemplar coruptii. Chiar si atunci cind accepta ideea de privatizare, multi au in minte profilul unui investitor ideal care, in ultima instanta, sa semene ca atitudine cu statul, adica sa puna accentul nu pe profit, ci pe protectia sociala. Singura diferenta e aceea ca se asteapta ca investitorul sa ofere conditii de lucru mai bune si salarii mai mari. De altfel, ultimele masuri privind metodologia de privatizare comunicate de Ovidiu Musetescu, presedintele FPS-ului rebotezat, sint perfect compatibile cu acest portret-robot. Probabil ca muncitorii si sindicalistii vor fi multumiti, dar este extrem de improbabil sa se gaseasca multi investitori doritori sa preia intreprinderi de stat in astfel de conditii.
O buna parte din societatea romaneasca e dominata de doua mituri: 1. industria noastra nu e numai foarte buna (doar existau productii record in perioada regimului comunist !), dar e fie rivnita, fie invidiata de straini, care, dupa caz, vor sa cumpere fabricile pe nimic sau, eventual, sa le inchida pentru a nu le concura pe ale lor; 2. dezvoltarea agriculturii e marea sansa a Romaniei, asa ca trebuie sprijinita masiv (deci subventionata), asa cum o fac si tarile din Uniunea Europeana, de exemplu. Este exact ceea ce indica si sondajul mentionat mai sus. In contrast, sprijinirea educatiei e considerata doar in mica masura o prioritate, in deplina contradictie cu realitatea unei lumi contemporane bazata pe tehnologie, pe cunoastere, in care departajarea natiunilor se face tocmai in functie de capacitatea lor de inovare, deci, in ultima instanta, in functie de nivelul de educatie al acestora. Deocamdata, Romania mai profita de inertia unui sistem educational in acuta lipsa de resurse, dar acest lucru nu poate merge la infinit. Deja un studiu comandat de USAID privind impactul si absorbtia tehnologiilor informationale in Romania atragea atentia asupra crizei majore care se prefigureaza in invatamintul universitar de specialitate in viitorul apropiat prin plecarea in masa in strainatate a cadrelor didactice.
Din ignoranta si din pur interes electoral (spui alegatorilor exact ceea ce vor ei sa auda), oamenii politici romani, pina la cel mai inalt nivel, au cultivat din plin un discurs simplist, vorbind de industria nationala si de securitatea alimentara a tarii. Nu agricultura e sansa de modernizare a Romaniei. De altfel, dosarul agricol va fi unul dintre cele mai grele in negocierile cu Uniunea Europeana, care deja subventioneaza acest sector comunitar cu peste 40 miliarde de euro anual. Si nici industria romaneasca, asa cum arata ea acum, cu o productivitate a muncii de 3 ori mai mica decit in Ungaria si de 7 ori mai mica decit in Franta. Chiar daca e foarte greu sa spui astfel de lucruri unor oameni care zeci de ani au fost invatati altceva, e vital sa o facem si sa inoculam ideea ca relansarea Romaniei se va face doar printr-o educatie de calitate. Deocamdata, constatarea amara e aceea ca intre primele lucruri pe care le-a facut noua conducere a Ministerului Educatiei a fost acela de a renunta la un program in derulare vizind managementul calitatii in invatamintul superior si de a limita numarul locurilor cu taxe din invatamintul superior de stat, pentru a satisface grupurile de presiune din invatamintul privat. Consecinta va fi aceea ca noile strimtorari financiare, inclusiv cele in plan salarial, vor impinge alte si alte cadre didactice sa renunte la catedre pentru a pleca in strainatate sau a se angaja in sectorul privat. Cu o astfel de viziune vom mai prelungi agonia unor colosi fara rost precum "Tractorul" sau "Roman" din Brasov, dar vom pune, probabil, in paranteze singurul motor adevarat al unei potentiale modernizari a Romaniei. (Alexandru LAZESCU )