Don Jose si don Helenio

Internazionale Milano nu a cistigat niciodata Liga Campionilor, dar a fost prima echipa a lumii la mijlocul anilor ’60, cind a cucerit de doua ori Cupa Campionilor Europeni, cel mai prestigios trofeu de atunci, dublind aceste victorii cu doua Cupe Intercontinentale in fata echipei argentiniene Independiente Avellaneda.

Cele doua trofee adjudecate de Inter in 1964 si 1965 au stirnit mai multa vilva decit cele cinci antrerioare care au intrat in vitrina Realului, din cauza unui personaj pe cit de dotat profesional, pe atit de ciudat. "Magul" Helenio Herrera a intors lumea fotbalului pe dos, cu un sistem de botezat "catenaccio" (zavor in italiana, tradus de romani, "beton") bazat pe aparare supranumerica si contraatacuri. Semnificativ a fost meciul sustinut in 1966 la Budapesta, cu Vasas, la care raportul de cornere a fost 23-1 pentru unguri, dar scorul, 2-0 pentru Inter. In partitura lui Herrera, jucatorii aveau o conditie fizica ireprosabila, iar disciplina de joc era un factor esential. Jucatorii de baza erau Armando Picchi (primul "libero" din istoria fotbalului, sau "maturator" cum se traducea pe la noi), fundasul de fier Giacinto Facchetti, care isi permitea si dese raiduri ofensive, creierele de la mijloc, Sandro Mazzola si Luis Suarez, subtila extrema Jair, aripa falsa Mario Corso si un jucator aproape uitat, Gianfranco Bedin, un maratonist carator de baloane, fata de care Banel de astazi este un biet alergator de 800 m. Nu insa si virful de atac, care era mai mult "momeala" pentru aparatorii adversi, pe acest post fiind cea mai mare fluctuatie in schemele lui don Helenio.

Dupa 45 de ani "catenaccio" parea a fi o pagina de istorie, chiar daca sechelele Interului de altadata se mai simt in partiturile multor echipe italiene si nu numai. Insa miercuri, Inter a ajuns in pragul unei performante pe care n-a mai izbutit-o de mult, aproape de pe vremea de Herrera (Inter a mai jucat finala CCE in 1967, in anul inmormintarii "betonului", dar si in 1972, dupa magul argentinian). Constrins sa evolueze doua treimi din meci pe terenul celei mai sclipitoare echipe din lume, FC Barcelona, cu un om in minus, antrenorul José Mourinho a scos de la naftalina "zavoarele de altadata", desi revolutul "maturator" a aparut de-abia in ultimele minute, odata cu introducerea lui Cordoba. Multi comentatori mai putin virstnici, care au citit doar din carti despre Herrera, s-au grabit sa proclame ca "zavorul" a aparut din nou in fotbal.

De fapt, batrinul "catenaccio" a fost o solutie fortata pentru antrenorul portughez. Interul lui Herrera avea o structura echilibrata a "intreprinderii" sale pe compartimente si meserii, insa la nevoie jucatori ofensivi ca Suarez sau Mazzola nu se sfiau sa lupte in careul propriu, cot la cot cu Picchi si Guarneri. La fel cum a facut-o, de altfel, si Samuel Eto’o in aprilie 2010. In formula lui Mourinho din repriza secunda, linia mediana era blindata cu jucatori defensivi, iar sistemul sau semana mai degraba a "autobaza romaneasca", decit a "catenaccio" italian, mai ales ca in formula de start nu se afla nici un italian, iar Mourinho este portughez.

Chiar si in fotbalul romanesc, "autobazele" au rar sanse de reusita, in conditiile in care Pandurii sau Gloria Bistrita nu au aparatori rasati si tehnici ca cei de la Milano. Mourinho a ales apararea supraaglomerata, fiindca pur si simplu nu avea de ales, in fata Barcelonei. Antrenorul portughez este destul de cultivat in meserie pentru a-si da seama ca sistemul ultradefensiv nu poate rezista mult timp, din cauza uzurii ireversibile a jucatorilor. Interul lui Herrera a tronat miraculos timp de patru ani, dar filmul s-a rupt in mai putin de zece zile ale anului 1967: 0-1 cu Padova, in semifinala Cupei Italiei, 0-1 cu Mantova (adio "scudetto"!) si 1-2 cu Celtic in finala CCE. Meci in care milanezii au marcat, ca de obicei, in startul partidei, dar apararea lor n-a mai putut rezista in fata atacurilor in valuri ale indirjitilor scotieni. "Magul" insusi a incercat sa-si stramute filosofia la AS Roma, dar n-a mai avut acelasi succes, desi i-a tirit dupa el pe Suarez, Capellini si Peiro.

Cu autobaza sau catenaccio (cum doriti!) Inter a ajuns in finala cu Bayern de pe "Santiago Bernabeu". Memoria colectiva va pastra mult timp imaginea partidei de pe "Nou Camp", uitind meciul tur de la Barcelona, in care, dupa ce s-a lasat dominata o jumatate de ora de vrajitorii din Catalunya, Inter a pocnit letal de trei ori in poarta lui Victor Valdes. Este aproape imposibil de crezut ca Inter va juca impotriva echipei bavareze la fel ca si pe "Nou Camp", fiindca ar fi curata sinucidere. Cei de la Bayern sint luptatori unul si unul, iar indolenta gen Ibrahimovic nu are ce cauta in trupa lui van Gaal. Mourinho este constient ca va cistiga finala numai daca va juca "altceva". Daca va reusi, infatuatul portughez va depasi gloria lui Helenio Herrera, care a fost mag doar timp de patru ani.