Francezii lasa revolutia pe mina unei femei

Sondajele de opinie arata ca 53% dintre francezi considera ca "Franta este in declin", iar 48% dintre acestia se declara pregatiti pentru "schimbari profunde si eliminarea unora dintre tabuuri". Cifrele nu reusesc sa surprinda. Daca ceva timp inainte spiritul revolutionar era privit ca un vector de progres al intregii Europe, acum, revoltele din suburbiile Parisului, care pastreaza acelasi caracter incendiar, dar se disting prin lipsa totala a unei doctrine ori ideologii, arunca Franta intr-o confuzie alarmanta. Odata motor al Uniunii Europene, generatia 68-ista furnizind pe banda rulanta lideri la Bruxelles, acum Franta este blamata pentru blocarea Constitutiei europene si, implicit, pentru strangularea spiritului european.
Mai mult ca niciodata, acum, "copiii republicii" se declara pregatiti pentru o schimbare. Iar aceasta schimbare poarta un nume: Ségolène Royal. Tara care a dat-o pe Simone de Beauvoir ofera pentru prima oara sansa unei femei de a deveni presedinte. De fapt, asta este si marea schimbare pe care a facut-o pe scena politica, cel putin pana acum, Ségolène Royal – schimbarea accentului pe conditia feminina in dezbaterile politice. Din toate declaratiile ei se poate vedea cu usurinta ca se autodefineste ca fiind produsul relatiilor sale familiale. "Copilaria noastra continua sa existe pe tot parcursul vietii", a marturisit Royal, continuind cu descrierea copilariei ei nefericite, marcate de un tata dur, militar si catolic riguros, care a vrut sa-i inabuse aspiratiile intelectuale doar pentru ca s-a nascut femeie. Cu timpul, Royal a avut grija sa completeze puzzel-ul vietii ei private ca femeie de succes in politica. Si-a subliniat conditia de mama, povestind, ori de cite ori a avut ocazia, uneori in premiera pentru o femeie din politica, despre cei patru copii ai ei. In plus, a reusit sa-si creioneze viata de cuplu intr-o lumina favorabila, avind in vedere ca partenerul ei de viata, liderul Partidului Socialist, François Holland, a preferat sa renunte la cursa prezidentiala pentru a o sprijini. Mai mult, a avut grija sa atraga dezbaterile electorale pe terenul pe care poate sa-l minuiasca cel mai bine: discriminarea femeilor in viata publica. Nu-i de mirare ca a exploatat la maximum declaratiile misogine ale adversarilor ei politici. Laurent Fabius, care s-a intrebat la inceputul campaniei "Si cine o sa stea cu copiii?", a inteles abia mai tirziu, dupa ce si-a anuntat candidatura la presedintie din partea Partidului Socialist, ca astfel de remarci reprezinta munitie in miinile lui Ségolène Royal. In plus, ea a reusit sa se impuna si prin frumusete, Ségolene Royal fiind plasata, la cei 53 de ani ai sai, pe locul sase in "topul celor mai sexy 100 de femei din lume pe 2006", clasament realizat de editia franceza a revistei "FHM".
Ségolène Royal a avut numai de cistigat prin focalizarea campaniei electorale pe conditia femeii. Neobisnuiti cu reflectii despre gender in politica, rivalii ei politici au avut numai de pierdut. Pentru ca, odata cu dezbaterile despre gender, presa si-a descoperit, pentru prima oara intr-o campanie electorala, apetitul pentru scandalurile sexuale. Astfel, Nicolas Sarkozy, posibilul candidat de dreapta la presedintie, a fost vizibil afectat de publicarea in presa a unor fotografii cu sotia lui si amantul acesteia, iar actualul presedinte Jacques Chirac a devenit una dintre vedetele recentei carti despre viata sexuala a personalitatilor politice franceze, datorita faptului ca a impartit asternutul cu amantele lui François Mitterrand.
Insa Ségolène Royal nu a mizat numai pe latura ei feminina. Paradoxal, ea s-a prezentat drept o forta capabila sa aduca schimbarea si sa revolutioneze stinga franceza. Ea a pus accentul pe crearea unei "democratii participative", iar pentru a accentua aspectul "participativ" a venit cu ideea surprinzatoare de a infiinta "instante de judecata cetatenesti" care sa sanctioneze politicienii. Mai mult, frazele ei taioase nu au ignorat situatia suburbiilor franceze, unde cetatenii de culoare au compromis spiritul revolutionar caracteristic francez, incendiind si vandalizind, confiscind in acest fel principiile revolutiei intelectuale din '68. Astfel, Ségolène Royal a propus ca elevii turbulenti sa fie retinuti in "internate educative", unde sa invete o meserie, iar adolescentii peste 16 ani sa fie "incadrati militar" inca de la primul delict. Iar pentru a se asigura ca vandalismele vor fi inabusite, a sugerat ca parintii cu copii agresivi sa urmeze "o scoala speciala". De fapt, Ségolène Royal propune revolutionarea intregii stingi intr-o asemenea masura, incit colegul ei de partid, Laurent Fabius, i-a reprosat ca "imbratiseaza o forma de populism care netezeste calea extremei dreapte".
Este adevarat, o situatie de criza necesita oameni pe masura. Insa ramine intrebarea: Franta chiar are nevoie de Ségolène Royal? Asa cum afirma analistii, puterea ei survine din faptul ca este o femeie de stinga care adopta spiritul justitiar si moralitatea caracteristice dreptei. Cam la fel ca ghilotina franceza, am zice noi. La fel de stralucitoare, populara, dar, speram noi, nu la fel de transanta.