Guvern slab, reforma in forta

De mult timp, poate din vremurile imemoriale cu teroristi, românii nu s-au mai aflat intr-o asemenea stare de tensiune ca in ultimele saptamini. Hotarirea, la limita dementei autodestructive, a instantelor PD a adus natiunea in pragul crizei de nervi. Reactiile succesive ale PNTCD au pus gaz pe foc. Condamnarea la intelegere intre cele doua principale componente ale coalitiei a expirat prematur. Asteptata ca ultima salvare, interventia presedintelui Constantinescu, desi de bun simt, nu a oferit, in opinia mea, o solutie pe termen lung. Ne asteapta o lunga disputa politica, pe fondul imperativului unei actiuni reformiste in forta cu un guvern slabit.
Reteta prezidentiala propune convocarea pentru miercurea ce vine a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, pentru a lua in discutie doua din principalele legi reformiste ale guvernului Ciorbea, care-si va asuma cu aceasta ocazie responsabilitatea. Niciodata Parlamentului nu i s-a acordat o importanta mai mare ca acum, ceea ce ar trebui sa bucure clasa politica. In schimb, pare evident ca, in situatia actuala, presedintele Constantinescu n-a gasit mijloacele pentru a rezolva rapid si spectaculos aceasta criza. El nu-l putea demite pe primul ministru, cel putin nu acum, si nici nu-i putea obliga pe democrati sa devina mai supusi. Prin comparatie, Ion Iliescu n-a fost niciodata in timpul ultimului mandat intr-o asemenea situatie; el a avut la dispozitie un spatiu de manevra mult mai mare.
Calea aleasa de presedintele Constantinescu este o solutie democratica si rezonabila. Pe de o parte, lasa fortele politice sa rezolve ele insele un conflict care le apartine. Pe de alta, ofera Parlamentului sansa de a decide intr-o chestiune extrem de complicata. In fine, domnul Constantinescu vrea, cu aceasta ocazie, sa arate publicului cine vrea reforma: daca democratii vor aceasta, atunci vor vota un proiect reformist si, deci, vor acorda un vot de incredere dlui Ciorbea; daca insa ei vor vota impotriva, atunci electoratul ar putea sa perceapa clar ca nu au o strategie constructiva. Acest vot va dezamorsa de la sine bomba cu ceas pusa de PD pentru 31 martie, va stinge conflictele si va intari puterea Executivului, cu sau fara Ciorbea?
Totul este imprevizibil. Un vot negativ nu duce automat la alegeri anticipate, prin urmare, parlamentarii PD pot risca. Potrivit Constitutiei, Parlamentul se dizolva numai daca intr-un interval de saizeci de zile Executivul primeste in Parlament doua voturi de neincredere succesive. Prin urmare, Partidul Democrat isi poate permite sa voteze miercuri impotriva, provocind caderea guvernului Ciorbea, dar, deocamdata, nu si alegeri anticipate. Aceasta posibilitate este insa extrem de riscanta pentru democrati. Ea exista, totusi, si, contrar aparentelor, domnul Ciorbea nu este la adapost prin solutia aleasa de presedinte.
Problemele apar cu adevarat de aici incolo. Daca un vot de neincredere n-ar intari cu mult guvernul actual, o cadere a sa n-ar regla cu certitudine nimic, caci oricine isi da seama ca nu persoana premierului este pusa neaparat in discutie de PD. Chiar daca, in acest moment, nici un partid serios nu doreste alegeri anticipate, probabil ca o asemenea perspectiva ar avantaja CDR. De aceea, pentru a evita un asemenea risc, este posibil ca PD sa ofere dlui Ciorbea votul de incredere. Este adevarat ca acest tip de rationament – extras oarecum din logica razboiului rece – a dus la actuala criza.
In mod limpede, nici PD in ansamblu, nici mai ales Petre Roman, n-au dorit o infruntare de o asemenea amploare, al carei final este imprevizibil si nu asigura obligatoriu o crestere in sondaje. Domnul Roman isi poate pierde, in cazul unor alegeri anticipate, postul de presedinte al Senatului. Dar mai ales, ca sa nu vorbesc de riscul de a nu intra in Parlament deloc, PD se poate trezi izolat in viata noastra politica. Paradoxal, democratii dlui Roman au in taranisti cel mai bun partener de coalitie. Doua partide complementare: PD este un partid de cadre, format din activisti de virsta medie, cu un electorat moderat, pragmatic si activ, in timp ce PNTCD este un partid ideologic, poate singurul in acest moment, cu oameni naivi, lipsiti de experienta, dar foarte navalnici si determinati. Cu nici un alt partid PD nu va putea face o coalitie. In acest joc, PD a condus mereu ostilitatile, iar PNTCD s-a multumit sa reactioneze. O ruptura acum, prin debarcarea dlui Ciorbea, ar bloca pentru mult timp orice colaborare serioasa.
Probabil ca toata aceasta criza este opera gruparii Severin-Basescu-Berceanu-Sassu. Manipulind cu abilitate partidul, acestia au dorit sa amplifice aceasta criza la maximum, aproape la limita inconstientei, pentru a-si arata forta. Petre Roman este complet controlat de gruparea Severin-Berceanu. Dincolo de aerul sau ferm, se afla un lider vulnerabil, de care Adrian Severin se foloseste ca de o vitrina.Criza actuala nu se va rezolva fara a-i multumi pe cei trei sau patru vicepresedinti PD. Daca domnul Ciorbea are o culpa, este aceea de a fi intrat in jocul confruntarii, in obsesia sa pentru a se legitima in propriul partid; el l-a demis prea usor pe Traian Basescu (care merita, este adevarat, o corectie, dar intr-o alta maniera) si nu s-a aratat solidar cu Adrian Severin, macar pentru impresia artistica. La rindul lor, taranistii s-au prins incredibil de usor in logica fatala a confruntarii.
Vazuta ca o catastrofa, criza actuala nu va fi nici ultima in viata noastra politica si nici nu trebuie analizata obligatoriu in tonuri apocaliptice. Pe linga o anumita inconstienta, care nu apartine numai oamenilor politici si nu doar românilor, orice asemenea situatie pune in discutie mai multe lucruri care au fost escamotate adesea, cum ar fi relatiile dintre partide si dintre partenerii de guvernare, dar mai ales riscurile unei coalitii atit de eterogene. Vedem acum cinismul unor lideri PD, lipsa de strategie politica a PNTCD si inconsistenta liberalilor. Orice guvern va iesi in continuare dintr-o astfel de combinatie va fi slab, de compromis, fara un mandat clar din partea electoratului.
In acelasi timp, românii trebuie sa se obisnuiasca a vedea raporturile politice ca pe o negociere continua. Cele mai multe se fac in culise, dar uneori acestea razbat in vazul lumii. Ele nu sint intotdeauna un blestem, dar societatea trebuie sa invete sa se apere. Inconstienta trebuie pedepsita. Un lucru este sigur: daca vom ramine in urma Albaniei, nu va trebui sa dam vina nici pe turci, nici pe unguri. Timpul nostru moare incet-incet, cu aceste rateuri in lant.
Un comentariu de Florea Ioncioaia, publicist, cercetator la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol".