Caută 
3 MIN
Experienta culturala anglista este, in mod fundamental, pentru oricine o practica timp indelungat, un exercitiu al rigorii si sintezei. Asemenea tuturor limbilor germanice, engleza reprezinta un cod de comunicare sintetic, focalizat pe surprinderea continuturilor semantice complexe in capacitatea de sugestie a unui singur concept, a unui singur instrument semiotic sau a unei singure categorii lexicografice. De aceea, engleza, ca si germana, ramine o limba a marilor filozofi, a mintilor sofisticate, doritoare de concizie si precizie in exprimare. In engleza, te poti juca oricit cu accesoriile materiale ale limbii propriu-zise, dar nu ai cum atasa echivocul ideilor abstracte cuprinse in ea. Acest automatism a trecut, firesc, dinspre limbaj catre mentalitate, influentind, in timp, modul de a fi al civilizatiei ca atare. Anglia – in epoca industrializarii – si, ulterior, America – in faza cibernetizarii – au impus principiul vitezei in cinetica istoriei, fortind civilizatiile concurente sa tina pasul progresului prin ceea ce s-a numit, plastic, „arderea etapelor”. In stiinta si tehnologie, lucrurile sint suficient de clare pentru a ma scuti de exemplificari. Problema apare mai curind in teritoriul disciplinelor umaniste, unde acelasi model anglo-saxon a adus – in ultimele decenii mai ales – asa-zisa „sinteza culturala”, echivalentul „arderii etapelor” in planul formatiei intelectuale.
In Romania, posesoare a unei culturi si limbi analitice, diametral opuse adica spiritului germanic, lumea priveste – de regula – cu ochi critici sinteza culturala (si aici nu ma refer concret la marile sinteze erudite, absolut necesare in munca de biblioteca, ci chiar la digest-urile de informatie intelectuala, atit de raspindite in lumea postmodernitatii). Se spune ca ele tradeaza superficialitatea, cind nu experimentul semidoct pur si simplu, sint trivializatoare si bagatelizeaza formatia enciclopedica. Nu neg neaparat aceste critici, intr-o anumita latura a lor, indreptatite. Vreau totusi sa atrag atentia ca, in universul postindustrial, astfel de „sinteze” au devenit practic indispensabile in interiorul efortului academic, legindu-se de specificitatea sistemului unde omul de cultura a fost nevoit sa supravietuiasca de-a lungul secolului XX (un eon tot atit de plin de evenimente ca si intreaga istorie premergatoare lui). Informatia culturala, in modernism si postmodernism, nu poate fi comparata cu informatia culturala a epocilor precedente. Teoreticienii de la sfirsitul veacului trecut au vorbit pe larg despre o supradimensionare a „memoriei culturale” pe parcursul perioadei amintite. Textul (textele) au invadat realmente intervalul biografic, subjugindu-l, transformindu-l in anexa livresca. De aici anxietatile intelectualului postmodern, teama lui inexorabila fata de trecut (locul de unde vine informatia pe care creierul sau trebuie sa o proceseze), de aici „angoasa imitatiei” – in termenii lui Harold Bloom -, acea spaima ca orice vei scrie tu, individul prezentului saturat de informatie, a fost deja scris de un predecesor. Spatiul cultural al modernitatii s-a dilatat monstruos sub presiunea inmagazinarilor istoriei, amenintind sa cedeze.
Prin urmare, sintezele au venit ca o necesitate de supravietuire a speciei (culturale). Eruditii moderni si postmoderni nu se mai construiesc doar din opere originale, ci si din digest-uri. Timpul nu le permite o alta ipostaza. Americanii si englezii au adus tehnica sintezei in cultura si, desi usor dispretuiti la inceput de vechea Europa, treptat (dupa ce au inceput sa-si faca cele mai bune scoli de filozofie si teorie critica din lume), au ajuns sa fie copiati. Cu atit mai mult cu cit sinteza culturala nu reprezinta un lucru facil, ci o intrepridere intelectuala uriasa, incarcata de responsabilitati. Ea asigura mobilitatea ideilor, deschiderea istorica si, nu in ultima instanta, universalismul (in termenii contemporaneitatii, desigur, cind, in lume, se tiparesc milioane de pagini pe minut, iar informatiei nu ii trebuie mai mult de citeva secunde sa ajunga dintr-un colt in altul al planetei). Prin contrast, fantoma enciclopedismului desuet si prost inteles condamna la efort sisific, i.e. sterilitate si inadecvare intelectuala. Personal, am cunoscut multi profesori americani si englezi „articulati” academic prin intermediul digest-ului intelectual. In ciuda faptului ca nu seamanau cu personalitatile enciclopedice despre care invatam noi in manualele de liceu, pot confirma ca erau niste oameni rigurosi si plini de dinamism profesional. Pe de alta parte, am intilnit si o sumedenie de adepti (clasicizanti) ai surselor primare, exhaustive si ai documentelor originale (indeosebi romani), care esuau in limitare intelectuala, provincialism si exotism comportamental. Oricit de mult as intriga, prefer – fara rezerve – compania celor dintii.
(Codrin Liviu CUTITARU)
